Trump anunță cea mai mare comandă din istoria Boeing. Qatarul va cumpăra 160 de avioane pe care va plăti 200 de miliarde de dolari

Compania aeriană Qatar Airways a făcut o comandă de 160 de avioane în valoare totală de 200 de miliarde de dolari de la compania Boeing, a anunţat miercuri preşedintele american Donald Trump, în vizită oficială în Qatar, a doua etapă a turneului său în Golf, informează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 mai 2025, 18:49
Trump anunță cea mai mare comandă din istoria Boeing. Qatarul va cumpăra 160 de avioane pe care va plăti 200 de miliarde de dolari

„Este cea mai importantă comandă de avioane din istoria (companiei) Boeing”, a declarat Donald Trump, precizând că ea reprezintă „peste 200 de miliarde de dolari pentru 160 de avioane” şi că acest lucru „este fantastic, este un record”.

Anunţul a fost făcut în timp ce preşedintele american semna o serie de acorduri la Doha, alături de emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad al-Thani. Unele acorduri se referă la apărare, în special la furnizarea de drone MQ-9B.

În timpul primei etape a turneului său în regiune, la Riad, Donald Trump a creat o surpriză anunţând ridicarea sancţiunilor la adresa Siriei şi având o întrevedere cu preşedintele islamist sirian Ahmed al-Sharaa.

La Doha, Donald Trump a avut parte de o primire la fel de fastuoasă ca la Riad. Emirul Qatarului s-a deplasat la aeroport pentru a-l întâmpina, iar avionul prezidenţial a beneficiat de o escortă de avioane de luptă qatariote.

Convoiul lui Donald Trump a precedat apoi maşinile Cybertruck ale constructorului Tesla în culorile forţelor de securitate qatariote, un semn de curtoazie făcut lui Elon Musk, proprietarul acestei mărci şi mare aliat al preşedintelui Trump.

Însă această trecere pe la Doha are în spate un scandal politic. Opoziţia democrată din SUA îi reproşează miliardarului că a acceptat „cea mai mare mită străină din istoria recentă”: un Boeing 747-8 de 400 de milioane de dolari, oferit lui Donald Trump de familia regală a Qatarului, care să înlocuiască cel puţin provizoriu avionul său oficial şi pe care să-l folosească după încheierea mandatului său.

Sursa foto: Captură video YouTube.com

Te-ar mai putea interesa și
Cum îţi creşti şansele de câştig în SEAP folosind noul sistem de monitorizare cu AI de pe Licitatia.ro
Cum îţi creşti şansele de câştig în SEAP folosind noul sistem de monitorizare cu AI de pe Licitatia.ro
Piața achizițiilor publice din România oferă oportunități de afaceri majore, însă concurența este acerbă, iar rapiditatea de reacție face adesea diferența între o ofertă câștigătoare......
Nicușor Dan: Este momentul ca această criză politică să se încheie. Alegerile anticipate nu sunt o soluţie
Nicușor Dan: Este momentul ca această criză politică să se încheie. Alegerile anticipate nu sunt o soluţie
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că ...
Când veștile bune din economie devin vești proaste pentru piețele financiare
Când veștile bune din economie devin vești proaste pentru piețele financiare
Activitatea economică se intensifică de ambele părți ale Atlanticului. Indicele PMI – un indicator economic cheie care ...
Dispoziţia din lege ce exclude unele femei de la dreptul la concediu şi indemnizaţia de risc maternal este discriminatorie, a anunţat CCR
Dispoziţia din lege ce exclude unele femei de la dreptul la concediu şi indemnizaţia de risc maternal este discriminatorie, ...
Curtea Constituţională a României a stabilit, marţi, că excluderea persoanelor pe criteriul formei de desfăşurare ...