Trump anunță reluarea bombardamentelor americane asupra Iranului
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/04/Trump-631x420.jpg)
„Îi vom ataca, îi vom ataca foarte tare, reluăm bombardamentele”, a spus Trump în faţa presei în Biroul Oval. Reluarea atacurilor, chiar de miercuri, a indicat el, urmează atât doborârii elicopterului Apache în Strâmtoarea Ormuz, cât şi evoluţiei negocierilor pentru un acord de pace cu Teheranul.
„Avem dreptul să o facem (să atacăm n.red). Deja ştiţi, ei au doborât (elicopterul Apache n.red) o maşină incredibilă, cu adevărat incredibilă. Iar iniţial au spus că nu au făcut-o, dar apoi au recunoscut”, a spus el despre acel elicopter, al cărui echipaj format din doi militari a fost salvat.
„Chiar eram aproape de a ajunge la un acord, dar ei continuă să încerce să ne păcălească, îşi bat joc de noi”, a susţinut preşedintele SUA. „Dorim un acord substanţial, un acord care să funcţioneze”, a insistat el.
Potrivit lui Trump, Iranul a acceptat să se angajeze că nu va urmări să obţină o armă nucleară, dar acordul în continuare nu este semnat.
Sursa foto: Flickr