Trump cere reluarea urgentă a construirii oloeductului SUA-Canada Keystone XL, proiect abandonat în 2021

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că doreşte să reia rapid construirea unui oleoduct între Canada şi Statele Unite, proiect botezat Keystone XL şi abandonat în 2021 la începutul mandatului predecesorului său Joe Biden, relatează AFP şi DPA.
AGERPRES - mar, 25 feb. 2025, 09:31
Trump cere reluarea urgentă a construirii oloeductului SUA-Canada Keystone XL, proiect abandonat în 2021

”M-am gândit astăzi că acea companie (canadiană TC Energy) aflată în spatele oleoductului Keystone XL, abandonat în mod arbitrar de administraţia incompetentă a domnului Biden, ar trebui să revină în America şi să îl construiască – acum!”, a scris preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social, scrie Agerpres.

”Administraţia Trump este diferită: autorizaţii facilitate, pornire aproape imediată!”, a continuat Donald Trump.

Aceste declaraţii intervin în contextul ameninţărilor lui Donald Trump cu impunerea, de la 1 martie, a unor taxe vamale de 25% asupra produselor provenite din Canada şi Mexic. În cazul sectorului energetic canadian, taxele ar fi de 10%. Canada reprezintă 60% din importurile de petrol brut ale SUA.

De asemenea, preşedintele SUA a invocat de mai multe ori ideea anexării Canadei, care în opinia sa ar deveni al 51-lea stat din cadrul SUA, ameninţând chiar cu folosirea ”forţei economice” în acest scop.

Proiectul Keystone XL, sprijinit de Ottawa, dar criticat de ecologişti, fusese lansat în anul 2008. Anulat prima dată în timpul preşedinţiei lui Barack Obama întrucât era prea poluant, proiectul a fost reluat de Donald Trump în primul său mandat, din motive economice.

Revocarea decretului predecesorului a fost una din promisiunile din campania lui Joe Biden, în cadrul planului său de combatere a schimbărilor climatice. Ea a suscitat dezamăgirea premierului Justin Trudeau, care promisese să finalizeze Keystone XL şi alte oleoducte pentru a transporta petrolul canadian către alte pieţe.

TC Energy a anunţat că abandonează proiectul în iunie 2021.

Cu Keystone XL, ar fi vorba de extinderea unui oleoduct existent, Keystone, care permite transportarea hidrocarburilor din provincia canadiană Alberta (vest) către mai multe destinaţii din SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...