Trump cere un nou tratat nuclear cu Rusia
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/09/trump-putin-746x420.jpg)
„Mai degrabă decât să prelungim ‘NEW START’ (…) ar trebui să le cerem experţilor noştri nucleari să lucreze la un nou tratat îmbunătăţit şi modernizat care să poată avea o durată lungă”, a postat preşedintele american pe platforma sa Truth Social.
El a mai afirmat că actualul tratat a fost „prost negociat (în timpul mandatului lui Barack Obama – n.r.) de SUA şi încălcat grosolan”, scrie Agerpres.
Tratatul New START a expirat joi, marcând un moment de cotitură în istoria controlului armamentului de după Războiul Rece şi alimentând temerile privind proliferarea înarmării.
Liderul republican a pledat frecvent pentru controlul armelor nucleare dar până în prezent nu a comentat niciodată expirarea tratatului.
SUA îşi doresc ca şi China să fie implicată în viitoarele discuţii, dar Beijingul a exclus acest lucru.
„Capacităţile nucleare ale Chinei sunt la o scară total diferită de cele ale SUA şi Rusiei şi ea nu va participa la negocieri (…) în acest stadiu”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Lin Jian.
„Acest tratat este de o importanţă capitală pentru păstrarea stabilităţii strategice mondiale”, a adăugat el totuşi.