Trump confirmă că după ce-și va atinge obiectivele în Iran următoare țintă va fi Cuba

Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri la postul CNN că Guvernul cubanez "va cădea foarte curând" şi a susţinut din nou că Havana este "foarte dornică" să negocieze cu Washingtonul, consemnează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 06 mart. 2026, 21:03
Trump confirmă că după ce-și va atinge obiectivele în Iran următoare țintă va fi Cuba

Vorbind într-o intervenţie telefonică ce avea ca subiect operaţiunea militară lansată de SUA şi Israel împotriva Iranului, Trump a mai spus că, după campania militară „de succes” împotriva Iranului, următoarea sa ţintă va fi Cuba.

„Cuba va cădea foarte curând, cu siguranţă, fără nicio legătură (cu Iranul), dar şi Cuba va cădea. Ei sunt foarte dornici să ajungă la un acord”, a susţinut preşedintele american. Cubanezii „doresc să ajungă la un acord”, a insistat el, adăugând că a încredinţat aceste negocieri secretarului său de stat Marco Rubio, politician de origine cubaneză.

„Vom vedea ce iese. Suntem chiar acum foarte concentraţi pe asta (…) Avem timp destul, dar Cuba este pregătită, după 50 de ani. De 50 de ani îi urmăresc”, a continuat Trump.

El afirmase cu o zi în urmă că autorităţile de la Havana sunt „disperate” să ajungă imediat la un acord cu administraţia sa şi că „este doar o chestiune de timp” până când se va ocupa şi de insula cubaneză, dând de înţeles că actualul război împotriva Iranului a lăsat deocamdată Cuba într-un plan secundar al preocupărilor Washingtonului.

De asemenea, într-un interviu acordat joi publicaţiei americane Politico, Trump a descris o viitoare cădere a Cubei sub influenţa SUA drept „cireaşa de pe tort” după operaţiunea prin care şi-a atins acest scop în Venezuela, ţară unde în ianuarie un comando american l-a capturat pe preşedintele Nicolas Maduro, cel mai apropiat aliat al Cubei în regiune.

Presa americană a relatat în ultimele săptămâni despre contacte între secretarul de stat american Marco Rubio şi Raul Guillermo Rodriguez Castro, nepotul fostului preşedinte cubanez Raul Castro. Aceste relatări descriu mai degrabă contacte decât negocieri şi menţionează presupuse discuţii despre posibile reforme economice graduale în Cuba şi o retragere treptată a sancţiunilor impuse de SUA acestei ţări încă de pe vremea Războiului Rece.

Te-ar mai putea interesa și
Rival european pentru Starlink: Deutsche Telekom, Orange, Vodafone şi Telefonica vor să formeze un consorțiu
Rival european pentru Starlink: Deutsche Telekom, Orange, Vodafone şi Telefonica vor să formeze un consorțiu
Patru dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii din Europa — Deutsche Telekom, Orange, Vodafone şi Telefonica — poartă discuţii preliminare pentru formarea unui consorţiu care să......
Unul dintre fondatorii Simtel Team devine CEO al companiei, care se va numi SMTL Group SA. Schimbări în structura grupului
Unul dintre fondatorii Simtel Team devine CEO al companiei, care se va numi SMTL Group SA. Schimbări în structura grupului
Grupul de firme Simtel își schimbă conducerea și structura, iar unul dintre fondatori, Iulian Nedea, devine CEO al Simtel ...
Dacia schimbă Spring din temelii: platformă nouă, 80 CP, producție în Slovenia și portbagaj de 337 litri
Dacia schimbă Spring din temelii: platformă nouă, 80 CP, producție în Slovenia și portbagaj de 337 litri
Dacia lansează cea de-a de-a doua generații Spring, modelul electric care a devenit în ultimii ani unul dintre principalele ...
Premii Champions League 2026–2027: câți bani primește un club pentru participare
Premii Champions League 2026–2027: câți bani primește un club pentru participare
Champions League nu este doar competiția celor mai puternice cluburi europene, ci și o sursă importantă de venituri pentru ...