Trump: Europa merge în direcţii greşite. SUA cred că „dacă tendinţele actuale continuă, continentul va fi de nerecunoscut în 20 de ani sau mai puţin”
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/11/trump-567654-1.jpg)
„Europa trebuie să fie foarte atentă”, le-a spus preşedintele SUA reporterilor de la Casa Albă, adăugând: „Europa merge în direcţii greşite, este foarte rău, foarte rău pentru oameni. Nu ne dorim ca Europa să se schimbe atât de mult”.
„Europa trebuie să fie foarte atentă în multe privinţe”, a insistat Donald Trump, după ce iniţial a răspuns la întrebarea unui reporter despre amenda de milioane de euro impusă de Comisia Europeană platformei de socializare X.
„E destul de urât”, a remarcat el, adăugând că va face comentarii suplimentare după ce va fi informat în detaliu cu privire la acest caz, lansând apoi o diatribă la adresa Europei, scrie Agerpres.
În noua strategie de securitate naţională, dată publicităţii joi, administraţia SUA şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la ceea ce a descris ca fiind o pierdere a democraţiei şi a libertăţii de exprimare în Europa.
Europa se confruntă cu probleme majore, se arată în documentul care critică „cenzura libertăţii de exprimare şi suprimarea opoziţiei politice, scăderea drastică a natalităţii şi pierderea identităţii naţionale şi a încrederii în sine”, probleme cu care se confruntă Europa la ora actuală, în opinia administraţiei de la Washington.
Textul, cu un puternic caracter naţionalist, anticipează „dispariţia civilizaţională” a Europei şi promovează lupta împotriva „migraţiilor în masă”.
„Dacă tendinţele actuale continuă, continentul (european) va fi de nerecunoscut în 20 de ani sau mai puţin”, afirmă administraţia americană în acest document.
Relaţiile între cei doi aliaţi s-au tensionat în mai multe dosare de la revenirea la putere a lui Donald Trump în ianuarie, de la apropierea Casei Albe de Kremlin până la sprijinul deschis al Statelor Unite pentru partidele conservatoare sau de extremă dreapta din Europa.