Trump ia o nouă măsură „controversată” pentru „bugetarii” din SUA. A ordonat suspendarea finanţării a două instituţii publice din domeniul media
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/02/trump-76584985765849-840x420.jpg)
„Am dat instrucţiuni consiliului de administraţie al CPB şi tuturor departamentelor şi agenţiilor executive să înceteze finanţarea federală a NPR şi PBS”, potrivit textului, care adaugă că „nicio media nu se bucură de un drept la finanţare publică garantat de Constituţie”.
Bugetul CPB a fost deja aprobat de către Congres până în 2027, făcând să planeze îndoială în privinţa aplicării efective a ordinului executiv care cere consiliului CPB să „anuleze finanţarea directă existentă în măsura maximă permisă de lege şi să refuze să ofere o finanţare viitoare”.
Donald Trump a cerut Congresului la sfârşitul lunii martie să pună capăt finanţării publice pentru aceste două instituţii media, pe care le-a descris drept „reţele oribile şi complet părtinitoare”.
Mai pe larg, ordinul afirmă că, deşi finanţarea federală a mass-media a fost justificată la crearea CPB în 1967, aceasta a devenit astăzi – „într-un peisaj media bogat, divers şi inovator” – „depăşită, inutilă” şi „corozivă pentru aparenţa de independenţă jurnalistică”.
Peste 40 de milioane de americani ascultă săptămânal postul public de radio NPR, iar 36 de milioane urmăresc un post de televiziune local al reţelei PBS, conform estimărilor acestor media.
Directoarea NPR, Katherine Maher, apreciase în martie că postul public de radio va primi circa 120 milioane de dolari din partea CPB în 2025, „mai puţin de 5% din bugetul său”.
Toate acestea fac parte din încercările administraţiei americane de a reduce drastic cheltuielile publice, iar, în mass-media, aceasta a dus la angajamentul de a desfiinţa audiovizualul extern al Statelor Unite şi posturile sale de radio Voice of America, Radio Free Asia şi Radio Free Europe/Radio Liberty.
Organizaţia franceză „Reporters sans frontieres” a denunţat vineri o „deteriorare îngrijorătoare” a libertăţii media în Statele Unite.