Trump îi ameninţă cu justiţia pe George Soros şi pe fiul acestuia

Preşedintele american Donald Trump a cerut miercuri să fie deferiţi justiţiei miliardarul progresist George Soros şi fiul acestuia, Alexander, care potrivit liderului de la Casa Albă ar fi sprijinit manifestaţiile violente din SUA, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
AGERPRES - mie, 27 aug. 2025, 18:13
Trump îi ameninţă cu justiţia pe George Soros şi pe fiul acestuia

„George Soros şi minunatul său fiu radical de stânga trebuie puşi sub acuzare în baza RICO pentru sprijinul lor faţă de protestele violente”, a scris Trump pe Truth Social, făcând referire la legea federală americană privind organizaţiile infracţionale „Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act” (RICO).

„Soros şi grupul său de psihopaţi au făcut mult rău ţării noastre”, adaugă Trump în mesajul său, pe care-l încheie cu un avertisment: „Aveţi grijă, suntem cu ochii pe voi!”.

George Soros, în vârstă de 95 de ani, este acuzat de politicienii conservatori că finanţează manifestaţii violente, unelteşte la înlăturarea unor guverne sau alimentează valul de migranţi ilegali către Europa, cu ajutorul fondurilor pe care le oferă prin intermediul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă.

În timpul manifestaţiilor violente care au avut loc la Los Angeles ca urmare a măsurilor lui Trump de expulzare a migranţilor ilegali, conturi conservatoare de pe reţelele de socializare au susţinut că aceste proteste ar fi fost alimentate de organizaţiile filantropice asociate lui George Soros.

În ţara sa natală, Ungaria, premierul Viktor Orban îl acuză că, în complicitate cu fosta administraţie americană a democratului Joe Biden, a finanţat presa de opoziţie şi ONG-uri „care susţin migraţia, politica de gen, forţe anti-familie şi care atacă suveranitatea naţională”, cu scopul de a-l înlătura de la putere şi de a instala în locul său un guvern care să fie „marioneta” Bruxellesului.

Unul dintre fiii lui George Soros, Alexander, care a preluat frâiele Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, a declarat că doreşte să se implice în SUA mai mult decât a făcut-o tatăl său, prin susţinerea unor programe care să încurajeze alegătorii hispanici şi afro-americani să voteze şi a îndemnat aleşii democraţi să comunice mai bine.

George Soros este un vechi donator al Partidului Democrat american, fiind de altfel cunoscut pentru susţinerea puternică a politicienilor progresişti, cheltuind zeci de milioane de dolari în fiecare campanie electorală americană. Înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024, Alexander Soros a lansat un apel public către democraţi „să se unească în spatele Kamalei Harris şi să-l învingă pe Donald Trump”.

Te-ar mai putea interesa și
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft va renunţa la aproximativ 2,1% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajaţi, pe fondul restructurării unor părţi din afacerile sale comerciale şi de jocuri video Xbox,......
Londra impune sancțiuni împotriva a șapte persane și două entități implicate în otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi
Londra impune sancțiuni împotriva a șapte persane și două entități implicate în otrăvirea opozantului rus Aleksei ...
Guvernul britanic a anunţat luni că a sancţionat şapte indivizi şi două institute de cercetare ruseşti acuzate că ...
Surparea de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda: CNAIR ar putea da în judecată Porr Construct pentru recuperarea banilor de reparații
Surparea de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda: CNAIR ar putea da în judecată Porr Construct pentru recuperarea banilor ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) analizează posibilitatea de a da în judecată constructorul ...
Mark Rutte a promis înaintea începerii summitului de la Ankara contracte de miliarde de dolari pentru întărirea capacităților de apărare ale NATO
Mark Rutte a promis înaintea începerii summitului de la Ankara contracte de miliarde de dolari pentru întărirea capacităților ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a promis luni contracte de ''miliarde de dolari'' pentru a consolida capacităţile ...