Trump îşi atribuie meritul că Netanyahu nu a suferit o „înfrângere decisivă” în alegeri
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/10/trump-768549587490-614x420.jpg)
„Când preşedintele Trump l-a sprijinit pe Bibi Netanyahu, toată tendinţa s-a schimbat, iar acum, în locul unei înfrângeri decisive a unui mare prim-ministru, pare să vină din urmă o mare remiză, sau chiar o victorie pentru Netanyahu”, a scris Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
„Totul s-a întâmplat în urma sprijinului preşedintelui Trump, care doreşte doar ceea ce este bine pentru Orientul Mijlociu, Israel şi Statele Unite ale Americii”, adaugă preşedintele american.
Mesajul său este scris între ghilimele şi semnat cu numele de „Irving C. Schwartz”, fără ca Trump să precizeze cine este această persoană şi de ce a indicat acest nume.
După numărarea a puţin peste jumătate din buletinele de vot, coaliţia de dreapta condusă de partidul Likud al lui Netanyahu ar obţine 56 din cele 120 de mandate în parlament (Knesset), în timp ce blocul de opoziţie Yashar! condus de Gadi Eisenkot ar obţine 49 de mandate, iar Lista Unită, o alianţă a partidelor arabe, 15 mandate.
Această numărare parţială şi sondajele la ieşirea de la urne anticipează că niciuna dintre principalele două coaliţii, cea a lui Netanyahu şi cea a lui Eisenkot, nu va obţine majoritatea absolută.