Trump: Nu e momentul ca Putin să facă pe mediatorul între Israel şi Iran

19 06. 2025
Donald Trump

„El a propus să facă pe mediatorul. I-am spus: fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuţi! Să ne ocupăm de mediere pentru Rusia mai întâi! Ok? Te poţi ocupa de asta (conflictul din Orientul Mijlociu) mai târziu”, a spus Trump în declaraţii acordate presei la Casa Albă, scrie Agerpres.

Kremlinul, însă, a pus la îndoială data anunţată de Donald Trump pentru conversaţie, adică marţi.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat asigurări agenţiei oficiale de presă TASS că preşedintele american „a vorbit metaforic”: „Viaţa este atât de agitată în momentul de faţă încât zilele se confundă”.

O conversaţie între cei doi lideri, confirmată de ambele părţi, a avut loc sâmbătă.

Donald Trump, menţionând că Vladimir Putin l-a sunat pentru a-i ura la mulţi ani la împlinirea a 79 de ani, a făcut cunoscută atunci oferta de mediere a preşedintelui rus.