Trump Organization, compania familiei lui Donald Trump, a fost amendată cu 1,6 milioane de dolari pentru fraudă fiscală și fals

Compania aparținând familei fostului preşedinte american Donald Trump, Trump Organization, a fost condamnată vineri, la New York, la o amendă maximă de 1,6 milioane de dolari pentru fraude financiare şi fiscale, a anunţat procurorul din Manhattan într-un comunicat, informează AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 13 ian. 2023, 21:59
Trump Organization, compania familiei lui Donald Trump, a fost amendată cu 1,6 milioane de dolari pentru fraudă fiscală și fals

Grupul miliardarului american, candidat la învestitura Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din 2024, era judecat pentru fraudă fiscală şi falsificare de declaraţii contabile, în special pentru a ascunde serviciilor fiscale compensaţiile financiare ale unor înalţi oficiali.

Aceasta este o premieră în penal pentru grupul fostului preşedinte american (2017-2021), ce reuneşte cluburi de golf, hoteluri de lux şi proprietăţi imobiliare. Trump Organization aşteaptă un proces şi mai vast în civil, în 2023, într-un dosar diferit privind fraude financiare.

„Astăzi, companiile fostului preşedinte Trump au fost condamnate la amenzi maximale autorizate de lege, după condamnări istorice pentru un total de 17 delicte”, a salutat verdictul procurorul Alvin Bragg, într-un comunicat.

În mod concret, două companii ale grupului, Trump Corporation şi Trump Payroll Corporation, au fost acuzate că au acordat avantaje financiare sau în natură unor oficiali de rang înalt, ascunzând acest lucru autorităţilor fiscale, pentru a evita să plătească impozite, din 2005 până în 2018.

Printre aceştia, un fost director financiar istoric al societăţii, Allen Weisselberg, multă vreme foarte apropiat de Donald Trump, care a pledat vinovat la 15 capete de acuzare şi a fost condamnat marţi în acelaşi dosar la cinci luni de închisoare cu executare şi la peste două milioane de dolari amendă.

După anunţarea sentinţei, Weisselberg, 75 de ani, care începuse să lucreze în 1973 pe postul de contabil pentru tatăl lui Donald Trump, a plecat încătuşat în direcţia închisorii din Rikers Island, pentru a ispăşi pedeapsa.

Donald Tump, care a denunţat de mai multe ori o „vânătoare de vrăjitoare”, nu era vizat personal în acest proces şi nu este inculpat în niciun dosar judiciar în acest stadiu, însă dosarele împotriva lui se adună în justiţie, în timp ce el vizează învestitura Partidului Republican, în 2024.

În cele mai răsunătoare dosare, cele privind atacul susţinătorilor săi împotriva sediului Congresului pe 6 ianuarie 2021 şi tentativele de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020, procurorul special Jack Smith trebuie să decidă asupra unor eventuale urmăriri pentru rolul fostului preşedinte american.

Chiar dacă nu este inculpat în penal, miliardarul trebuie în schimb să compară într-un dosar de drept civil la New York, împreună cu cei trei copii ai săi, Donald Jr, Eric şi Ivanka, acuzat la fel ca ei de practici fiscale frauduloase în cadrul Trump Organization.

În acest dosar, procuroarea generală a statului New York, Letitia James, acuză familia Trump că a manipulat „deliberat” evaluările de active ale grupului pentru a obţine împrumuturi mai avantajoase de la bănci sau a reduce impozitele.

Ea cere 250 de milioane de dolari daune în numele statului, precum şi interdicţii de a conduce societăţi pentru fostul preşedinte şi apropiaţii săi.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna trecută o "mare instalaţie", în cadrul a ceea ce Washingtonul descrie......
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Implementarea proiectelor din PNRR și accelerarea mecanismelor de plată și de susținere a beneficiarilor au fost o prioritate ...
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Parcarea de la telescaunul care deservește zona Lacurilor Rila din Bulgaria, o destinație turistică de sezon, va costa ...
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Grupul european Airbus SE a primit comenzi pentru zeci de aeronave de la două companii aeriene chineze în timp ce Boeing ...