Trump refuză să ofere Ucrainei rachete Tomahawk, de care și SUA ar avea nevoie

Ucraina nu poate spera să primească rachete Tomahawk din SUA, a afirmat vineri seara târziu presa americană preluată de DPA, după ce preşedintele Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.
AGERPRES - S, 18 oct. 2025, 09:24
Trump refuză să ofere Ucrainei rachete Tomahawk, de care și SUA ar avea nevoie

Portalul de ştiri Axios şi televiziunea CNN au publicat această ştire pe baza unor surse informate despre discuţiile la vârf.

Una din sursele Axios a apreciat că dialogul dintre cei doi preşedinţi „nu a fost uşor”, iar alta chiar că a mers „rău”. CNN a caracterizat întâlnirea ca „oarecum emoţională” şi în unele momente chiar „incomodă”.

Zelenski spera să obţină aprobarea Washingtonului pentru achiziţia din SUA a unor rachete de croazieră Tomahawk, cu rază lungă de acţiune, care să permită Ucrainei o postură mai ofensivă în războiul cu Rusia.

Trump s-a arătat dispus să discute despre Tomahawk, dar a subliniat de mai multe ori că Statele Unite au şi ele nevoie de aceste rachete.

În primul mesaj în reţeaua sa Truth Social după discuţiile de vineri, preşedintele american nu a menţionat deloc rachetele Tomahawk, remarcă dpa.

La o conferinţă de presă ulterioară, şeful statului ucrainean a afirmat că partea americană i-a cerut să nu discute public subiectul, deoarece SUA „nu doresc o escaladare”. El a adăugat totuşi că nu consideră chestiunea încheiată: „Trebuie să mai lucrăm la asta”.

Preşedintele american Donald Trump a recunoscut că sunt preocupări în ce priveşte livrarea de rachete Tomahawk Ucrainei, sugerând că sprijinul continuu acordat acesteia ar putea pune sub presiune propriile capacităţi de apărare ale Americii, relatează Reuters.

Întrebat, la primirea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, ce ar face SUA dacă s-ar confrunta cu un conflict şi ar avea nevoie de Tomahawk, Donald Trump a admis că „este o problemă, totuşi”.

„Avem nevoie de rachete Tomahawk şi avem nevoie de multe alte lucruri pe care le-am trimis în ultimii patru ani Ucrainei. Le-am dat, ştiţi, le-am dat, le-am dat multe”, a amintit liderul de la Casa Albă.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, informează Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de......
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I ...