Trump şi Putin au discutat telefonic despre războaiele din Iran şi Ucraina (Kremlin)

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump au discutat luni în cadrul unei conversaţii telefonice "sincere şi constructive" despre războiul din Iran şi cel din Ucraina, a anunţat Kremlinul, notează AFP.
AGERPRES - mar, 10 mart. 2026, 07:18
Trump şi Putin au discutat telefonic despre războaiele din Iran şi Ucraina (Kremlin)

„Accentul a fost pus pe situaţia din jurul conflictului cu Iranul şi pe negocierile bilaterale în curs cu reprezentanţii Statelor Unite privind rezolvarea problemei ucrainene”, a declarat Iuri Uşakov, consilierul diplomatic al lui preşedintelui Putin, citat de agenţiile de presă ruse.

Potrivit lui Uşakov, apelul telefonic care a durat aproximativ o oră şi a fost primul dintre cei doi lideri din decembrie 2025, a fost organizat la iniţiativa Washingtonului pentru a „discuta o serie de probleme extrem de importante legate de evoluţia actuală a situaţiei internaţionale”.

„Conversaţia a fost serioasă, sinceră şi constructivă”, a subliniat consilierul rus, fără a dezvălui conţinutul exact al discuţiilor, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, preşedintele rus a pledat în timpul acestui schimb de idei pentru o „soluţionare politică şi diplomatică rapidă a conflictului iranian”, Teheranul fiind un aliat apropiat al Moscovei.

În ceea ce priveşte Ucraina, Vladimir Putin i-a oferit omologului său american „o descriere a situaţiei actuale de pe linia de contact, unde trupele ruse avansează cu mare succes”, a explicat Uşakov.

Putin a „evaluat pozitiv eforturile de mediere întreprinse” de Donald Trump pentru a încerca să găsească o soluţie diplomatică la războiul din Ucraina, după mai multe runde de negocieri care până acum nu au reuşit să ducă la încetarea ostilităţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Giorgia Meloni estimează că economia italiană va crește cu 1% în 2026, în linie cu zona euro
Giorgia Meloni estimează că economia italiană va crește cu 1% în 2026, în linie cu zona euro
Premierul Giorgia Meloni se aşteaptă ca economia italiană să crească cu 1% anul acesta, în linie cu zona euro, transmite Reuters, relatează Agerpres. ...
Zelenski spune că este pregătit să-l întâlnească pe Putin la summitul G20 de la Miami, din luna decembrie
Zelenski spune că este pregătit să-l întâlnească pe Putin la summitul G20 de la Miami, din luna decembrie
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit pentru o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir ...
VIDEO Partenerii lui Umbrărescu la „tunelurile urșilor” din Autostrada Lugoj – Deva finalizează un mega-tunel de 3,36 km în Bosnia
VIDEO Partenerii lui Umbrărescu la „tunelurile urșilor” din Autostrada Lugoj – Deva finalizează un mega-tunel ...
Constructorul bosniac Euro - Asfalt, partenerul UMB la "tunelurile urșilor" din Autostrada Lugoj - Deva, finalizează lucrările ...
Dacian Cioloș: Mă angajez să fac publice cheltuielile efectuate de statul român pentru susţinerea campaniei pentru funcţia de secretar general al Francofoniei
Dacian Cioloș: Mă angajez să fac publice cheltuielile efectuate de statul român pentru susţinerea campaniei pentru funcţia ...
Fostul premier Dacian Cioloş, candidatul României pentru funcţia de secretar general al Francofoniei, anunţă că va ...