Trump spune că a câştigat războiul împotriva „farsei schimbărilor climatice” după declaraţiile lui Bill Gates

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat miercuri că a câştigat "războiul împotriva farsei schimbărilor climatice", după declaraţiile făcute de miliardarul şi filantropul american Bill Gates, care a denunţat "viziunea catastrofistă" a experţilor cu privire la încălzirea climei de pe planeta noastră, informează AFP.
AGERPRES - J, 30 oct. 2025, 09:17
Trump spune că a câştigat războiul împotriva

„Eu (noi!) tocmai am câştigat războiul împotriva farsei schimbărilor climatice. Bill Gates a recunoscut în cele din urmă că s-a înşelat complet în această privinţă”, a declarat preşedintele american pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, folosind majuscule, ca de obicei.

Salutând „curajul” lui Bill Gates, Donald Trump, cunoscut pentru poziţiile sale sceptice faţă de schimbările climatice şi pentru apărarea sectorului combustibililor fosili, şi-a încheiat mesajul cu celebrul său slogan „MAGA”, sau „Make America Great Again” („Să facem America din nou măreaţă”).

Într-un text lung publicat pe site-ul său luni seară, Bill Gates a scris în special că încălzirea climei globale „nu va duce la dispariţia omenirii”.

Cu câteva zile înainte de deschiderea celei de-a 30-a conferinţe a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind clima, cofondatorul companiei Microsoft a solicitat, de asemenea, ca această COP30 din Brazilia să reorienteze dezbaterea mai degrabă către „îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă”, decât către temperaturi sau emisiile de gaze cu efect de seră.

Deşi schimbările climatice vor avea „consecinţe grave”, a adăugat filantropul american, a cărui avere se ridică, potrivit revistei Forbes, la peste 100 de miliarde de dolari, „populaţiile vor putea trăi şi prospera în cea mai mare parte a planetei noastre în viitorul apropiat”.

Bill Gates, care a părăsit toate funcţiile executive pe care le ocupa în cadrul companiei Microsoft în 2008 pentru a se dedica filantropiei, a fondat Breakthrough Energy în 2015. Acest fond a investit peste 2 miliarde de dolari în tehnologii emergente, precum cimentul cu emisii reduse de carbon şi aviaţia fără emisii.

Viziunea lui Bill Gates i-a iritat însă pe mai mulţi oameni de ştiinţă, care l-au acuzat pe miliardar că propune o alegere falsă între acţiunea climatică şi reducerea suferinţei umane.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...