Trump spune că are o sănătate perfectă şi rezultate cognitive excelente

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a reafirmat vineri că se află într-o stare de sănătate perfectă, susţinând că a obţinut din nou punctaj maxim la un examen cognitiv, în contextul în care starea sa de sănătate continuă să alimenteze dezbaterea publică în SUA, având în vedere vârsta sa înaintată, transmit AFP şi EFE.
AGERPRES - vin, 02 ian. 2026, 17:11
Trump spune că are o sănătate perfectă şi rezultate cognitive excelente

„Medicii de la Casa Albă tocmai au anunţat că mă bucur de o „SĂNĂTATE PERFECTĂ” şi că am trecut „CU BRIO” examenul cognitiv (adică am răspuns corect la 100% dintre întrebări), pentru a treia oară consecutiv”, a scris Trump, în vârstă de 79 de ani, pe reţeaua sa Truth Social. El a adăugat că niciun alt preşedinte sau vicepreşedinte american nu a fost dispus să susţină un astfel de test, scrie Agerpres.

Liderul republican susţine în mod repetat că performează excelent la aceste evaluări şi a cerut ca toţi candidaţii la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ai SUA să fie obligaţi să se supună unor teste cognitive „riguroase, semnificative şi de încredere”. „Marea noastră ţară nu poate fi guvernată de persoane stupide sau incompetente”, a declarat acesta.

Îngrijorările legate de starea de sănătate a lui Donald Trump – cel mai în vârstnic preşedinte ales vreodată în Statele Unite – au fost reaprinse în ultimele săptămâni de articole de presă care susţin că ritmul său de activitate s-a redus. Unele relatări menţionează că ar fi părut pe punctul de a aţipi în timpul unor evenimente publice şi că a fost observat cu glezne umflate şi vânătăi pe mâna dreaptă.

Într-un interviu acordat publicaţiei The Wall Street Journal, Trump a explicat că vânătăile sunt cauzate de doza mare de aspirină – 325 mg zilnic – pe care o ia „din superstiţie”, afirmând că aceasta ajută la „subţierea sângelui”, deşi doza depăşeşte recomandările medicale obişnuite. El a recunoscut, de asemenea, că foloseşte machiaj pentru a ascunde aceste semne.

Preşedintele a respins acuzaţiile potrivit cărora ar fi adormit în public, afirmând că presa l-a fotografiat „în timp ce clipea”. Totodată, Trump a continuat să-l atace pe predecesorul său democrat, Joe Biden, pe care l-a descris frecvent drept incapabil din punct de vedere cognitiv, acuzaţii negate de acesta.

De la revenirea sa la Casa Albă, în urmă cu aproape un an, Trump încearcă să liniştească opinia publică în privinţa capacităţii sale de a conduce. În acest sens, a făcut public un raport medical detaliat după un control efectuat în aprilie, iar medicul său a declarat, în urma unui nou bilanţ realizat în octombrie, că preşedintele se află într-o stare excelentă de sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială pentru respectarea ţintei de deficit bugetar, în condiţiile în care......
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut aproximativ 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, din cauza scăderii ...