Trump spune că declarația lui Zelenski despre Crimeea dăunează procesului de pace cu Rusia

Preşedintele american Donald Trump l-a mustrat miercuri pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski pentru că acesta a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Peninsulei Crimeea de către Rusia, calificând-o drept o declaraţie incendiară care va face ca un acord de pace cu Rusia să fie mai greu de realizat, informează Reuters şi AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 23 apr. 2025, 20:01
Trump spune că declarația lui Zelenski despre Crimeea dăunează procesului de pace cu Rusia

„Această declaraţie este foarte dăunătoare negocierilor de pace cu Rusia”, a scris preşedintele Donald Trump într-o postare virulentă pe Truth Social.

Liderul de la Casa Albă a mai scris că Peninsula Crimeea a fost pierdută cu ani în urmă „şi nici măcar nu este un punct de discuţie”.

„Nimeni nu îi cere lui Zelenski să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc, dar, dacă vrea Crimeea, de ce nu s-au luptat pentru ea acum 11 ani, când a fost predată Rusiei fără să se tragă un foc?” a scris Trump în postarea sa.

Într-un moment în care la Londra au loc discuţii între oficiali americani, ucraineni şi europeni, Donald Trump repetă că şeful statului ucrainean „nu are cărţi în mână” şi îl acuză de „prelungirea crimelor” pentru că refuză să recunoască suveranitatea Rusiei asupra Peninsulei Crimeea, anexată de Moscova în 2014.

Trump mai spune că sunt „foarte aproape de un acord” pentru a pune capăt războiului, iar declaraţiile lui Zelenski nu au o influenţă pozitivă.

„Declaraţii incendiare precum cele ale lui Zelenski fac atât de dificilă rezolvarea acestui război. Nu are de ce să se laude!”, a criticat preşedintele american, reluând tonul pe care l-a folosit în confruntarea publică pe care a avut-o cu omologul său ucrainean în luna martie, în Biroul Oval al Casei Albe.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A3 Transilvania. Un lot construit de Umbrărescu va fi dat în trafic luna viitoare – surse
Autostrada A3 Transilvania. Un lot construit de Umbrărescu va fi dat în trafic luna viitoare – surse
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să trimită luna viitoare comisia de recepție pe lotul Zimbor - Poara Sălajului (12 km) din Autostrada A3......
Autonom Services listează la bursă a treia emisiune de obligaţiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services listează la bursă a treia emisiune de obligaţiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services listează pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) cea de-a treia emisiune de obligaţiuni ...
Ce legi va susține PSD în sesiunea extraordinară a Parlamentului și la ce se opune. Anunțul lui Grindeanu
Ce legi va susține PSD în sesiunea extraordinară a Parlamentului și la ce se opune. Anunțul lui Grindeanu
Preşedintele PSD Sorin Grindeanu anunţă luni, la începutul sesiunii extraordinare a Parlamentului, că social-democraţii ...
Circulaţie închisă pe ambele sensuri, succesiv, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva
Circulaţie închisă pe ambele sensuri, succesiv, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva
Circulaţia rutieră va fi închisă pe ambele sensuri, succesiv, în noaptea de luni spre marţi, pe Autostrada A1 Sibiu ...