Trump spune că schimbarea de regim este în curs în Iran. Președintele american anunță și că va relua cu bucurie bombardamentele dacă negocierile cu Teheranul eșuează
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/Trump.png)
„Există automat o schimbare de regim” deoarece „toţi reprezentanţii regimului (condus de Ali Khamenei) au fost ucişi”, a declarat preşedintele american jurnaliştilor, înainte de pleca din Florida către Memphis.
„Negociem cu oameni pe care îi consider foarte rezonabili, foarte solizi. (…) Sunt foarte respectaţi şi poate că unul dintre ei va fi cel pe care îl căutăm”, a spus el, afirmând, de asemenea, că noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei, este „indisponibil” şi nu este implicat în dialog.
Trump a dat exemplul Venezuelei, unde Statele Unite l-au capturat pe fostul lider Nicolas Maduro şi, de atunci, Washingtonul discută cu fosta vicepreşedintă Delcy Rodriguez, pe care liderul republican o consideră un interlocutor „formidabil”.
Preşedintele american, cunoscut pentru declaraţiile sale contradictorii, a ameninţat, de asemenea, că „va continua să bombardeze cu bucurie” Iranul dacă negocierile eşuează şi a spus că „nu garantează nimic” în ceea ce priveşte încetarea ostilităţilor, declanşate pe 28 februarie de atacurile israeliano-americane, urmate de represalii iraniene.
„Vrem uraniul îmbogăţit” al iranienilor, a declarat Trump, fără a preciza însă cum intenţionează să îl obţină.
Donald Trump a anunţat luni pe reţeaua sa Truth Social că va amâna toate loviturile militare împotriva centralelor electrice şi a infrastructurii energetice timp de cinci zile în urma ‘discuţiilor productive’ cu Iranul, după ce preşedintele american ameninţase sâmbătă cu atacarea centralelor electrice dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă în termen de 48 de ore.
Iranul a respins însă luni afirmaţiile preşedintelui Trump potrivit cărora cele două ţări sunt implicate în negocieri ‘productive’ pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu. Teheranul nu are contacte cu Trump, nici măcar prin mediatori, au transmis agenţiile iraniene de stat Fars şi Tasnim, apropiate de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice.