Trump spune că toţi candidaţii săi pentru a-l înlocui pe Ali Khamenei sunt morţi – război Iran

02 03. 2026
Donald Trump

Într-un interviu acordat ABC News, Donald Trump a spus că au fost identificaţi candidaţi posibili pentru a prelua controlul asupra Iranului după moartea lui Khamenei, confirmată sâmbătă de Teheran, dar aceştia au murit în campania de atacuri comune americano-israeliene pentru decapitarea regimului, scrie Agerpres.

„Atacul a fost atât de reuşit încât am eliminat majoritatea candidaţilor”, a afirmat preşedintele Trump în declaraţia pentru News.

„Nu va putea fi nimeni dintre cei la care ne gândeam pentru că toţi sunt morţi. Chiar şi locurile doi şi trei sunt morţi”, a mărturisit Donald Trump, care într-o intervenţie, sâmbătă, a cerut poporului iranian să preia puterea pe cont propriu.

Potrivit televiziunii de stat Press TV, în bombardamentele de sâmbătă au murit comandantul-şef al Gardienilor Revoluţiei, generalul Mohamad Pakpur, secretarul Consiliului Apărării, Ali Shamjani, şeful Statului Major al forţelor armate, generalul Abdorrahim Musavi, şi ministrul apărării din Iran, Aziz Nasirzadeh.

Au supravieţuit preşedintele Iranului, Masud Pezeshkian, şi Ali Larijani, şeful securităţii şi noul om forte al regimului ayatolahilor.