Trupele americane au început să se retragă din bazele din Irak – surse dpa

Trupele americane au început să se retragă din bazele din Irak, unde prezenţa lor ca parte a unei coaliţii internaţionale care luptă împotriva militanţilor Statului Islamic a fost mult timp controversată, au declarat surse irakiene citate de agenția germană dpa.
AGERPRES - D, 24 aug. 2025, 16:48
Trupele americane au început să se retragă din bazele din Irak - surse dpa

Alianţa condusă de SUA împotriva grupării Stat Islamic (SI) a fost fondată după ce gruparea radicală a cucerit zone întinse din nordul Irakului şi din Siria vecină în 2014.

Irakul a declarat victoria asupra SI în decembrie 2017 şi a insistat pentru încetarea prezenţei contestate a coaliţiei conduse de SUA, afirmând că acesta este un pas necesar pentru stabilitatea ţării.

În ultimele luni, miliţiile irakiene aliate cu Iranul au făcut apeluri repetate pentru retragerea trupelor americane, al căror număr este estimat între 2.500 şi 3.000 de oameni.

Surse din cadrul forţelor de securitate irakiene au declarat pentru dpa că forţele americane au dat startul unei plecări treptate de la baza principală Ain al-Asad din provincia al-Anbar, în vestul Irakului, şi de la baza Victoria, lângă aeroportul din Bagdad, ca parte a unui acord de retragere parţială încheiat anterior între cele două ţări.

Forţele se retrag spre regiunea autonomă Kurdistan din Irak şi spre Kuweitul vecin, au adăugat sursele, vorbind sub condiţia anonimatului.

Un număr limitat de forţe americane vor rămâne în Irak pentru a oferi consiliere şi instruire, potrivit aceloraşi surse.

Nu au existat comentarii imediate din partea Bagdadului sau a Washingtonului.

Irakul şi SUA au convenit să modifice caracterul forţelor coaliţiei conduse de SUA conferindu-i un rol non-combatant.

În urma izbucnirii războiului din Gaza în octombrie 2023, miliţiile proiraniene irakiene şi-au intensificat atacurile asupra bazelor militare americane din Irak şi Siria, ca răspuns la campania militară israeliană din Fâşia Gaza.

Cu toate acestea, aceste atacuri au devenit recent rare, deoarece Irakul pare să se străduiască să evite implicarea în conflicte regionale.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
IKEA Băneasa intră în remodelări majore. Compania va investi 60 de milioane de euro pentru a da o nouă față celui mai vechi magazin al său din România
IKEA Băneasa intră în remodelări majore. Compania va investi 60 de milioane de euro pentru a da o nouă față celui ...
După aproximativ 20 de ani de la inaugurare, magazinul IKEA din Băneasa va fi remodelat complet în urma unei investișii de 60 de milioane de euro....
Vești proaste pentru șoferi! Datele oficiale care arată că vor plăti tot mai mult pe RCA. Prețul a crescut deja cu 15%, tras înainte de inflație. TOP prețuri mici
Vești proaste pentru șoferi! Datele oficiale care arată că vor plăti tot mai mult pe RCA. Prețul a crescut deja cu ...
Continuă să vină vești proaste pentru șoferi din zona RCA, care nu putea să evolueze altfel decât toate celelalte ...
Alegeri în Spania. Liderul opoziției de dreapta Alberto Nunez Feijoo și-a lansat oficial campania, în mod simbolic, în orașul Ceuta
Alegeri în Spania. Liderul opoziției de dreapta Alberto Nunez Feijoo și-a lansat oficial campania, în mod simbolic, în ...
Liderul opoziţiei de dreapta, Alberto Nunez Feijoo, şi-a lansat simbolic miercuri la Ceuta campania pentru alegerile legislative ...
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, iar furnizorii rămași fără energie sunt în corzi și fac pierderi zilnic cumpărând mai scump. 900 MW “nucleari” trebuie înlocuiți în fiecare oră din alte surse
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, ...
Prelungirea opririi centralei de la Cernavodă, coroborată cu situația de forță majoră pe contracte obținută de Nuclearelectrica, ...