Tsipras şi Putin au discutat despre întărirea relaţiilor bilaterale

Economica.net
25 09. 2015
0329bf41_4093_4e03_8506_10319a1742ff_cx0_cy9_cw0_mw1024_s_n_r1_10378800

Vladimir Putin i-a telefonat liderului stângii radicale din Grecia pentru a-i adresa felicitări cu ocazia victoriei electorale obţinute duminică, în urma căreia a revenit la putere pentru al doilea mandat, după şapte luni de guvernare între ianuarie şi august.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, ‘despre evoluţia situaţiilor regionale, în special în ce priveşte chestiunea valului de migranţi’, Grecia devenind principala poartă de intrare în Europa pentru refugiaţii care au fugit mai ales din Siria şi Irak.

În pofida crizei ucrainene, Alexis Tsipras a menţinut în timpul primului său mandat legăturile tradiţionale ce leagă Atena şi Moscova, alimentând o anumită îngrijorare în Europa.

El a mers de două ori în Rusia pe parcursul a două luni, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin şi a încheiat un acord, în valoare de două miliarde de euro, în vederea extinderii spre Grecia a proiectului gazoductului Turkstream, realizat de Moscova şi Ankara.

Aceste schimburi nu au dus însă la o poziţie separată a Greciei faţă de atitudinea partenerilor europeni în faţa Moscovei, mai ales în ce priveşte sancţiunile ce afectează economia rusă impuse de UE.