Tudose: Cred că nu vor creşte companiile preţul la combustibil. Perioada de romantism în care făceau ce voiau s-a închis

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri seara la România TV, că majorarea accizelor la combustibili nu va duce la creşterea preţului benzinei şi motorinei. Tudose a spus că ar putea fi modificată Legea redevenţelor adăugând că nu este vorba de un şantaj la adresa companiilor din sectorul energiei, anunţă News.ro.
Economica.net - mie, 09 aug. 2017, 20:31
Tudose: Cred că nu vor creşte companiile preţul la combustibil. Perioada de romantism în care făceau ce voiau s-a închis

Mihai Tudose a spus că au loc discuţii cu reprezentanţii companiilor care vând benzină şi motorină astfel încât consumatorii să nu fie afectaţi şi a precizat că introducerea accizei era necesară pentru lucrările majore de infrastructură, potrivit News.ro.

„Nu-i va influenţa negativ (pe români – n. red.). Pot să-i asigur. Plus că avem discuţii şi dacă ne înţelegem, asta e, o facem. (…) Suntem pe primul loc la decese pe şosele şi nu fiindcă avem maşini proaste sau sunt românii şoferi proşti, ci din cauza infrastructurii rutiere. Apare calul noaptea, căruţa, groapa, şoseaua foarte îngustă care face brusc la stânga, nu avem autostrăzi. Avem tot ce ne trebuie pentru a menţine România cu stabilitate din punct de vedere al serviciilor sociale, dar nu ştiu cât mai putem să aşteptăm până când terminăm cu acest gen de infrastructură. Şi atunci trebuie să alimentăm bugetul mai repede”, a mai spus premierul.

Mihai Tudose a precizat că în 2016 acciza a fost scoasă şi nu a scăzut preţul la benzină şi motorină, iar „companiile au demonstrat că nu prea au avut nici profit”.

„Ia să vedem, dacă o punem la loc (acciza – n.r.) cresc? Eu cred că nu vor creşte. Totuşi perioada aia de romantism când făceau ce voiau pe aici s-a cam închis”, a afirmat şeful Guvernului

Întrebat dacă există posibilitatea ca Guvernul să modifice legea privind redevenţele, prim-ministrul a răspuns: „Bineînţeles. Nu înseamnă şantaj, înseamnă că în sfârşit nu mai avem alt tip de dialog cu ei, ci dialog oficial (…) Dorim un stat puternic şi prietenos cu cei corecţi. Şi doar un stat puternic cu ceilalţi”.

Ministerul Finanţelor a redactat un proiect de ordonanţă de Guvern prin care urmează să fie modificat Codul Fiscal, principalele noutăţi fiind majorarea semnificativă a accizelor la carburanţi de la 1 septembrie, ceea ce înseamnă că şoferii vor plăti mai mult pentru benzină şi motorină, în timp ce patronii sau acţionarii companiilor nu mai plătesc deloc impozit pe dividende din 2018. Preţul benzinei din România este în prezent al doilea cel mai mic în rândul celor 28 de state din Uniunea Europeană, dar va ajunge similar cu nivelul din Austria, iar cel al motorinei semnificativ mai mare decât în Austria sau Luxemburg, după majorarea accizelor de la 1 septembrie, arată calculele News.ro, pe baza preţurilor medii din UE publicate de portlul energy.eu.

Proiectul de ordonanţă prevede că, de la 1 septembrie, acciza pentru benzina fără plumb va fi de 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1.000 de litri, iar acciza pentru motorină va fi de 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri.

În prezent, accizele sunt de 1.656,36 lei/1.000 litri pentru benzina fără plumb şi de 1.518,04 lei/1.000 litri pentru motorină, ceea ce înseamnă o creştere a accizei la benzina fără plumb cu 23% şi a accizei la motorină cu 25%.

La benzina cu plumb, mai puţin utilizată, acciza creşte cu 19,5%, de la 1.948,23 lei/1.000 litri în prezent până la 2.327,27 lei/1.000 de litri.

Practic, Ministerul Finanţelor propune revenirea accizelor la carburanţi exact la nivelul din 2016, când era în vigoare supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi introdusă de guvernul PSD condus de Victor Ponta în 2014.

În urma majorării accizei, un litru de benzină fără plumb sau de motorină se va scumpi, de la 1 septembrie, cu circa 45 de bani, arată calculele News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei forţe internaţionale de stabilizare, prevăzută în planul american de......
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a afirmat sâmbătă, la Doha, că o potenţială pace între Ucraina şi Rusia ...