Turcia cere SUA şi celorlalţi aliaţi „să înceteze orice sprijin” pentru miliţia kurdă din Siria

Turcia a cerut marţi ca aliaţii săi, în frunte cu SUA, "să înceteze orice sprijin" pentru Unităţile de Apărare a Poporului (YPG), principala miliţie kurdă din Siria, considerată drept teroristă de Ankara, dar care a fost susţinută de Washington pentru a contracara gruparea jihadistă Stat Islamic, informează AFP.
AGERPRES - mar, 22 nov. 2022, 14:34
Turcia cere SUA şi celorlalţi aliaţi

„Le spunem interlocutorilor noştri, în special SUA, că YPG echivalează cu PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan, recunoscut drept terorist de Turcia şi aliaţii săi occidentali, n.r.) şi le cerem cu fermitate ca ei să înceteze orice sprijin pentru terorişti”, a afirmat marţi ministrul turc al apărării Hulusi Akar, scrie Agerpres.

Mai devreme marţi, SUA au îndemnat la „detensionare” în Siria, ca reacţie la afirmaţiile preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a ameninţat luni cu o operaţiune terestră în nordul acestei ţări, după o serie de raiduri aeriene împotriva unor poziţii kurde în Siria şi în Irak şi după tiruri de rachete asupra teritoriului turc dinspre teritoriul sirian.

Ankara acuză PKK şi YPG că sunt la originea atentatului care a avut loc duminică, 13 noiembrie, la Istanbul şi care s-a soldat cu şase morţi şi 81 de răniţi, acuzaţie pe care cele două grupări o resping.

„Îndemnăm la detensionare în Siria pentru a-i proteja pe civili şi a susţine obiectivul comun de a învinge gruparea Stat Islamic”, a pledat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Ned Price într-un comunicat.

„Continuăm să ne opunem oricărei acţiuni militare necoordonate în Irak care încalcă suveranitatea Irakului”, a adăugat el.

Şi Rusia a îndemnat marţi Turcia să dea dovadă de „reţinere” şi să se abţină de la „orice utilizare excesivă a forţei” în Siria.

Turcia, Rusia şi SUA sunt actori majori ai războiului din Siria, care a făcut aproape o jumătate de milion de morţi din 2011 până în prezent.

Aviaţia turcă a lansat duminică operaţiunea „Claw Sword”, o serie de raiduri ce au vizat poziţii ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţilor de Apărare a Poporului (YPG) în nordul Irakului şi Siriei.

Potrivit unui bilanţ al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), 37 de persoane, dintre care 18 membri ai forţelor regimului sirian, şi-au pierdut viaţa în aceste raiduri.

Tirurile de rachete dinspre Siria au făcut, la rândul lor, doi morţi, luni, în oraşul turc Karkamis (sud-est).

Te-ar mai putea interesa și
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Guvernul portughez vrea să obţină sprijinul opoziţiei pentru a vinde restul de 50,1% din acţiunile companiei aeriene naţionale TAP, rămas în proprietatea statului, către grupul german......
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica Sibiu Sud și Bradu au fost inaugurate oficial. Premieră în Europa de Sud
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a marcat astăzi, la Stația Electrică de Transformare ...
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Cele mai recente teste de impact realizate de Euro NCAP arată că Audi Q7 a devenit prima mașină care obține procentajul ...
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale ...