Turcia creşte salariul minim cu 49% pe fondul unei inflaţii accelerate

Salariul minim în Turcia va fi majorat cu 49% în 2024, mai multe bănci de pe Wall Street avertizând însă că o majorare de o asemenea amploare va complica eforturile Băncii Centrale de a combate inflaţia ridicată, transmite Bloomberg.
AGERPRES - J, 28 dec. 2023, 12:32
Turcia creşte salariul minim cu 49% pe fondul unei inflaţii accelerate

Salariul minim lunar va fi stabilit la 17.002 lire (577 de dolari) dintr-o singură ajustare, a declarat miercuri seara ministrul Muncii din Turcia, Vedat Isikhan, într-o conferinţă televizată organizată la Ankara. „Ne îndeplinim promisiunea de a nu permite ca muncitorii noştri să fie striviţi de inflaţie”, a spus Vedat Isikhan, scrie Agerpres.

În replică, analiştii băncilor Goldman Sachs Group Inc. şi Morgan Stanley au sugerat că Banca Turciei ar putea înăspri şi mai mult politica monetară dacă majorarea salariului minim va fi mai mare de 40% – 50%. Aceasta după ce, începând din luna iunie şi până în prezent, Banca Turciei a majorat de cinci ori dobânda de referinţă până la 42,5%.

Guvernul de la Ankara vrea să reducă o parte din presiunile asupra costului vieţii înaintea alegerilor locale, într-o ţară unde creşterea preţurilor de consum ar urma să depăşească pragul de 70% în lunile următoare. Pentru preşedintele Recep Tayyip Erdogan, majorarea salariului minim cu 49% este rezultatul unui compromis între solicitările sindicatelor şi cele ale investitorilor îngrijoraţi de inflaţia accelerată.

Confederaţia Sindicatelor Muncitorilor din Turcia (TURK-IS), care i-a reprezentat pe lucrători în discuţiile cu Guvernul, a cerut o majorare a salariului minim până la 18.000 de lire pe lună şi de asemenea două noi majorări pe parcursul anului următor, a precizat preşedintele TURK-IS, Ergun Atalay.

Însă, pentru autorităţile turce, provocarea constă în satisfacerea cerinţelor unei populaţii care se confruntă cu o criză a costului vieţii fără a periclita eforturile de a reduce inflaţia la jumătate până la finele anului următor. Turcia se confruntă cu cea mai ridicată inflaţie din ultimul sfert de secol, ceea ce a determinat Guvernul să majoreze salariile mici. Cele două ajustări din acest an au majorat salariul minim cu peste 100%.

Cea mai recentă decizie de majorare a salariului minim va fi analizată de agenţiile de rating şi investitorii care vor încerca să obţină indicii cu privire la direcţia politicilor economice în Turcia, după ce autorităţile au pus punct măsurilor neconvenţionale. Mai mult de o treime din forţa de muncă din Turcia câştigă un salariu minim, care este un punct de referinţă pentru alte acorduri salariale din Turcia.

Banca Centrală a Turciei prognozează că inflaţia va ajunge la finele acestui an la 65%, pentru ca în luna mai a anului următor să urce până la un vârf de peste 70%, urmând să încheie anul 2024 la un nivel de 36%. Guvernatorul Hafize Gaye Erkan a precizat că banca centrală a luat în considerare majorarea salariului minim când a elaborat prognoza de inflaţie, în luna octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...