Turcia declară că interacţionează cu toate părţile pentru a pune capăt războiului din Iran şi de a reveni la diplomaţie
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/06/turcia-67584934857843.jpg)
SUA şi Israelul au lansat lovituri asupra Iranului sâmbătă. Războiul s-a extins rapid, Teheranul atacând statele din Golf care găzduiesc baze americane, iar Israelul a lovit poziţii ale grupării şiite fundamentaliste Hezbollah, sprijinită de Iran în Liban.
Turcia, ţară membră NATO şi vecină Iranului, a îndemnat timp de săptămâni întregi Washingtonul şi Teheranul să ajungă la un acord în timpul rundelor de negocieri privind programul nuclear şi capacităţile de rachete ale Iranului, avertizând că regiunea nu poate face faţă altei destabilizări, scrie Agerpres.
Fidan le-a spus reprezentanţilor media turce, în timpul unei cine de întrerupere a postului de Ramadan marţi, că Turcia „pune în aplicare cu tact iniţiativele necesare împreună cu toţi partenerii” pentru a se ajunge la pace în regiune, adăugând că este esenţială menţinerea stabilităţii în Iran şi în zonă.
„Nu există o negociere pe un singur nivel, ci o negociere pe mai multe niveluri”, a spus Fidan, conform unui transcript al comentariilor sale distribuit marţi.
„Discutăm cu europenii de câteva zile… Dacă doriţi pace, atunci să colaborăm. Îi îndemnăm să ia măsuri. Ţările din Golf se confruntă acum cu o situaţie gravă”, a declarat şeful diplomaţiei turce.
„Discutăm cu ministrul de externe din Oman. Omanul încearcă încă să facă ceva acolo. Discutăm cu americanii”, a spus Fidan.
În cea mai vehementă luare de poziţie faţă de atacurile asupra Iranului, preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat marţi că acestea reprezintă o „încălcare clară” a dreptului internaţional.
Fidan a avertizat cu privire la conflictul care cuprinde întreaga regiune şi afectează aprovizionarea cu energie. El a adăugat că blocarea strâmtorii Ormuz, pe unde tranzitează o cincime din comerţul mondial cu petrol, ar putea „împinge Statele Unite să obţină un rezultat rapid”.
Iranul, a spus ministrul de externe turc, încearcă „să creeze costuri” pentru SUA şi partenerii lor prin atacarea statelor din Golf şi a infrastructurii energetice, dar a adăugat că nu crede că Teheranul ar putea obţine rezultatul dorit pe această cale.
„Prin bombardarea acestor locuri, Iranul va spune că trebuie să exercite presiune asupra SUA pentru a pune capăt conflictului, dar aşa ceva se pare că nu se va întâmpla. Nu ştiu cât va mai rezista Iranul”, a spus el, adăugând că Teheranul ar putea în schimb „să-i dea bătăi de cap” Israelul cu atacuri cu rachete.