Turcia oferă UE credite, ca să depăşească criza

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, s-a deplasat la Berlin, pentru a inaugura noul sediu al ambasadei Turciei în Germania. Erdogan e unul dintre puţinii politicieni care sunt şi oameni de stat cu adevărat. Şi nu putea face altfel în ţara cu cea mai numeroasă minoritate turcă din Europa, decât să deschidă cea mai mare reprezentanţă diplomatică a ţării sale din întreaga lume.
Economica.net - mie, 31 oct. 2012, 15:26
Turcia oferă UE credite, ca să depăşească criza

Pe măsură a fost şi discursul său cu ocazia unei conferinţe organizate ulterior ceremoniei. „Turcia bate la uşa Europei de 50 de ani încoace. UE este o uniune politică, una economică, una culturală, dar nu una care să fie un model. Dacă Turcia nu e primită în UE doar pentru că e stat islamic, atunci Europa va pierde. Nu noi, noi creştem pe zi ce trece”, a spus prim-ministrul turc, scrie RFI Romania

Recep Tayyip Erdogan a subliniat de mai multe ori şi următorul fapt: „Turcia nu e o povară pentru Europa. Turcia vrea să preia din povară! Ne-am achitat aproape toate datoriile către FMI. Astăzi putem oferi UE o linie de credit”.

În discursul său, premierul turc a avut şi tonuri mai dure: „Îndeplinim criteriile de la Maastricht mai bine decât orice stat din zona euro!”.

Erdogan l-a deplâns şi pe fostul cancelar german, Gerhard Schroeder: „Erau vremuri când Turcia era invitată la Consiliul European. Astăzi că avem capitole de negocieri deschise, nu ne mai invită nimeni”.

În 2023, Turcia va aniversa 100 de ani de republică modernă. Astăzi se clasează pe locul al 17-lea în clasamentul mondial al economiilor. Ţelul lui Recep Tayyip Erdogan este ca până atunci să fie în primele zece economii ale lumii. Întrebat de reporteri dacă aceasta este şi ţinta pentru aderarea la UE, Erogan a spus sec: „Cred că oamenii nu vor să aştepte până atunci”.

Te-ar mai putea interesa și
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția de tehnologii nepoluante din blocul comunitar
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția ...
Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) şi-a exprimat "îngrijorarea serioasă, nemulţumirea puternică şi opoziţia fermă" faţă de Actul privind Acceleratorul Industrial (IAA) al......
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Societatea Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni acest sprijin vine prea târziu
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni ...
Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulţi fermieri ...
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...