Turcia va construi un canal între Marea Neagră şi Marea Marmara

Turcia intenţionează să înceapă construcţia unui nou canal de transport maritim cu o lungime de 45 de kilometri, care va lega Marea Neagră şi Marea Marmara, în scopul de a decongestiona traficul în strâmtoarea Bosfor, transmite BBC.
Economica.net - D, 14 apr. 2013, 09:35
Turcia va construi un canal între Marea Neagră şi Marea Marmara

Canalul ‘Istanbul’, care a fost proiectat personal de prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan, va fi construit la nord-vest de Bosfor şi va trece paralel cu acesta, după cum a relatat Reuters, citând o sursă din cadrul executivului de la Ankara.

Proiectul, anunţat de premierul Erdogan în ajunul alegerilor din 2011, a fost văzut de mulţi turci drept o promisiune electorală. Vineri însă Consiliul central de planificare de pe lângă guvernul turc a aprobat alocarea fondurilor pentru începerea lucrărilor.

Potrivit lui Erdogan, proiectul de construcţie a canalului ‘Istanbul’ urmăreşte obiective multiple.’Acesta este deopotrivă un proiect energetic, de transport, de dezvoltare urbană, cercetare, proiectare, precum şi de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie a mediului. El va permite protejarea mediului în zona Istanbulului, a resurselor de apă, florei şi faunei’ din regiune, a subliniat premierul.

Strâmtoarea Bosfor se întinde pe o lungime de 30 km în Turcia, conectând Marea Neagră de Marea Marmara şi separând partea asiatică a Turciei de partea sa europeană. Coasta strâmtorii este foarte dens populată, pe ţărmul său fiind situat oraşul Istanbul, cu o populaţie de peste 11 de milioane de oameni.

Împreună cu strâmtoarea Dardanele, Bosfor formează una dintre cele mai importante rute de transport maritim, legând Marea Neagră de Marea Mediterană.

Te-ar mai putea interesa și
Cifre incredibile despre pariurile ilegale. Guvernele UE au pierdut mai mult decât a încasat  România prin PNRR din această cauză
Cifre incredibile despre pariurile ilegale. Guvernele UE au pierdut mai mult decât a încasat România prin PNRR din această ...
Țările din Uniunea Europeană au pierdut 23 de miliarde de euro în 2025 din cauza pariurilor ilegale, arată un raport al European Casino Association (ECA), una dintre asociațiile operatorilor......
Rusia interzice exporturile de motorină
Rusia interzice exporturile de motorină
Rusia a interzis miercuri exporturile de motorină şi începe în iulie importul de combustibil, ca parte a măsurilor de ...
eToro lansează o aplicație nouă axată pe AI, mai inteligentă și interactivă
eToro lansează o aplicație nouă axată pe AI, mai inteligentă și interactivă
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a prezentat o nouă aplicație mobilă în cadrul evenimentului „Intelligence ...
FMI și-a modificat ușor în jos estimările privind creșterea economiei globale în 2026
FMI și-a modificat ușor în jos estimările privind creșterea economiei globale în 2026
Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit miercuri previziunile privind creșterea economiei mondiale la 3% în ...