TVA redus la locuințele contractate deja până la 30 septembrie. Senatul a aprobat legea, trebuie să treacă de deputați

27 07. 2026
locuinte noi
foto: https://stocksnap.io/photo/city-sky-M8GBADFQV7

„În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei legi şi data de 30 septembrie 2026 inclusiv, persoana fizică în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de TVA de 9% dacă (…) locuinţa are o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti şi o valoare inclusiv a terenului pe care este construită care nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA”, se arată în proiect.

Locuinţa, în momentul livrării, care nu poate depăşi data de 30 septembrie 2026, trebuie să poată fi locuită ca atare conform condiţiilor legale în vigoare la data încheierii actelor juridice ce au avut obiect plata în avans pentru achiziţionarea unei astfel de locuinţe.

Până la data de 1 octombrie 2026 se aplică o cotă redusă de TVA de 9% pentru livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei dacă au fost încheiate până la data de 1 august 2025 acte juridice care au ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea acestora.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.