Uber lansează o campanie prin care înseamnă şoferii să obţină autorizaţiile necesare. La 1 noiembrie intră în vigoare Legea ridesharingului

Uber lansează o campanie prin care înseamnă şoferii să obţină autorizaţiile necesare astfel încât să nu aibă accesul blocat în aplicație după data de 1 noiembrie, când intră în vigoare noua lege care reglementează ridesharingul.
Economica.net - mar, 08 oct. 2019, 09:55
Uber lansează o campanie prin care înseamnă şoferii să obţină autorizaţiile necesare. La 1 noiembrie intră în vigoare Legea ridesharingului

Campania „Ultima Zi #1Noiembrie” include o serie de inițiative gândite să îndemne șoferii parteneri să finalizeze procesul de autorizare, astfel încât să nu aibă accesul blocat în aplicație după această dată.

Nicoleta Schroeder, Manager General Uber România, explică faptul că „legislația și normele adoptate la finalul lunii august prevăd clar că, după perioada de tranziție care expiră la 1 noiembrie, platformele precum Uber trebuie să blocheze accesul șoferilor care nu au finalizat procesul de licențiere. Dacă nu vom reuși să implementăm schimbările, atunci atât noi, cât și șoferii, riscăm amenzi sau pierderea licențelor”.

Managerul General mai adaugă că, dacă noua legislație ar intra în vigoare începând de azi, peste jumătate din numărul total de șoferi parteneri din România ar avea conturile blocate. O scădere drastică a numărului de mașini disponibile înseamnă un timp mai mare de așteptare pentru utilizatori.

„Mulți dintre șoferii parteneri aleg să lucreze cu Uber sau să livreze mâncare prin Uber Eats pentru a-și completa veniturile familiei sau să-și îndeplinească un anume obiectiv, cum ar fi plata unor vacanțe. În plus, avem date conform cărora pentru o parte dintre șoferi, Uber este principala sursă de venit, ceea ce ne responsabilizează și mai mult în a-i ajuta să nu piardă nicio zi de activitate”, mai spune Managerul General.

În ultimele luni, Nicoleta Schroeder și echipa sa au încheiat mai multe parteneriate în beneficiul șoferilor. De exemplu, cel cu Fundația Academia de Transport Intern și Internațional (FATII), care a trimis o echipă la Centrul de suport pentru șoferii parteneri Uber pentru a facilita procesul de obținere a Certificatului Profesional pentru conducătorii auto.

Campania Ultima zi #1Noiembrie implică creșterea numărului de angajați Uber care lucrează în Pipera, la Centrul de suport pentru șoferii parteneri, și creșterea numărului de sesiuni de Q&A găzduite la acest centru. În același timp, Uber desfășoară și o campanie mai amplă de informare în cadrul căreia trimite e-mailuri și notificări în aplicație.

Totodată, începând de mâine, 9 octombrie, până pe 1 noiembrie, inclusiv, toți șoferii parteneri care au finalizat procesul de licențiere vor beneficia de un comision de 0% la cursele realizate în această perioadă.

Pentru a obține licența de ridesharing, un șofer partener sau o companie trebuie să parcurgă următorii pași:

Documente necesare pentru companiile care lucrează cu aplicațiile de ridesharing:

Certificat de competență profesională pentru manager de transport alternativ – se obține în patru săptămâni.
Acest certificat include: teste medicale și psihologice, un curs la o școala de pregătire profesională și un examen
Autorizație operator pentru transport alternativ – se obține în 2 săptămâni.

Individual, șoferii au nevoie și de următoarele documente:

Copie conformă pentru transport alternativ – se obține în 2 săptămâni.
Certificat profesional pentru conducătorii auto – se obține în minimum 4 săptămâni.
Acest certificat include:
teste medicale și psihologice
un curs la o școala de pregătire profesională și un examen.
Ecuson transport alternativ

În cazul în care un șofer este Persoană Fizică Autorizată, acesta trebuie să obțină documentele pentru șofer, dar și Autorizația de operator pentru transport alternativ (din seria documentelor necesare pentru companie) sau poate să colaboreze cu o companie, primind astfel acea autorizație.

Toate certificatele sunt eliberate de Autoritatea Rutieră Română (ARR), însă la Centrul de suport pentru șoferii parteneri Uber din Pipera șoferii sunt ajutați să treacă prin întregul proces, cu excepția testelor medicale.

Te-ar mai putea interesa și
Livrările de locuințe noi în România, la cel mai redus nivel din ultimii 8 ani. Scenariul în care ar putea scădea prețurile
Livrările de locuințe noi în România, la cel mai redus nivel din ultimii 8 ani. Scenariul în care ar putea scădea prețurile
Livrările de locuinţe noi, la nivel naţional, sunt estimate la sub 58.000 de unităţi în 2025, cel mai redus volum din ultimii opt ani, potrivit datelor unei companii de consultanţă......
Politician german critică atacurile americano-israeliene împotriva Iranului
Politician german critică atacurile americano-israeliene împotriva Iranului
Tino Chrupalla, co-lider al partidului Alternativa pentru Germania (AfD), a criticat marţi atacurile americano-israeliene ...
Lime introduce abonamentul lunar pentru trotinete. Cât costă în București față de restul țării
Lime introduce abonamentul lunar pentru trotinete. Cât costă în București față de restul țării
Startup-ul american Lime anunță lansarea LimePrime, abonamentul său lunar de călătorii, care completează pachetele ...
NATO „salută” dorinţa lui Macron de întărire a descurajării nucleare
NATO „salută” dorinţa lui Macron de întărire a descurajării nucleare
Alianţa Nord-Atlantică "salută" evoluţiile din capacitatea de descurajare nucleară a Franţei anunţate de preşedintele ...