UCPR: Preţul ouălor la producători a scăzut cu 18% faţă de finele lunii februarie 2012

Preţul ouălor la producători a scăzut, în medie, cu 18 procente faţă de finele lunii februarie 2012, iar după Sărbătorile Pascale se aşteaptă o nouă diminuare cu alte 10-15 procente, estimează Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR).
Economica.net - lun, 02 apr. 2012, 12:37
UCPR: Preţul ouălor la producători a scăzut cu 18% faţă de finele lunii februarie 2012

„Deşi producătorii au redus preţurile la ouă până la 0,43-0,45 lei pe bucată fără TVA, de la 0,50 – 0,55 lei pe bucată, la finele lunii februarie, o parte din comercianţi nu au redus din adaos. Până în Sărbătorile Pascale nu estimăm alte modificări, dar în mod sigur după Paşte se va mai vedea o diminuare cu 10-15 procente datorită creşterii ofertei provenite din gospodăriile ţărăneşti”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele UCPR, Ilie Van.

Cei aproximativ 12 milioane de locuitori urbani ai României consumă lunar circa 100 de milioane de ouă, dar în perioada Sărbătorilor Pascale consumul creşte cu circa 50%. „În lunile de iarnă, oferta de ouă din fermele avicole este de 120 de milioane de ouă, iar în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale va creşte până la 150 de milioane de ouă. Pe lângă oferta industrială de ouă, în această perioadă apare şi cea din gospodăriile ţărăneşti, care ia în jur de 30% din piaţă, deoarece potenţialii cumpărători urbani se aprovizionează pe diferite canale din oferta ţărănească. În perioada de vară fermele industriale produc în jur de 80-90 de milioane de ouă”, a explicat Van.

Marile lanţuri de magazine menţin în această perioadă preţuri destul de ridicate la ouă, de la 0,7 până la 1,3 lei pe bucată, ţinând cont de creşterea consumului datorită Sărbătorilor Pascale.

Piaţa românească a înregistrat un deficit de 30 de milioane de ouă în lunile ianuarie şi februarie 2012, comparativ cu perioada similară a anului trecut, respectiv 12% din necesar, acesta provenind aproape integral din reducerea importurilor.

Scăderea importurilor de ouă a fost determinată de obligativitatea schimbării cuştilor la nivel european, care a dus la închiderea unor ferme în ţările care nu au reuşit modernizarea lor.

Potrivit UCPR, din cauza acestui deficit înregistrat în primele două luni din acest an, preţurile de vânzare la poarta fermelor au crescut la 0,5 lei – 0,54 lei/ou, începând cu 27 februarie 2012, faţă de un nivel mediu de 0,39 lei/ou înregistrat pe parcursul lunii februarie.

În România, există în prezent circa 150 de producători de ouă, dintre care 35 de mari producători, ce realizează 85% din producţia industrială românească. Producţia anuală de ouă se ridică la circa 1,36 de miliarde bucăţi.

UCPR are 100 de membri, societăţi avicole mari care realizează 75% din carnea de pasăre şi 80% din ouăle produse în sistem industrial în România.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind că proiectele de lege care vor ajunge în dezbaterea parlamentară sunt......
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută ...
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a selectat şi lansat şase proiecte-pilot în cadrul noii garanţii de competenţe, una dintre acţiunile ...