Ucraina a cerut FMI acordarea unui ajutor financiar de urgență

26 02. 2022
Kristalina Georgieva

„Explorăm toate opţiunile pentru un sprijin financiar suplimentar”, inclusiv în cadrul programului de ajutorare de 2,2 miliarde de dolari care urma să fie lansat cel mai târziu în iunie, iar „autorităţile au solicitat FMI şi o finanţare de urgenţă”, a spus declarat Kristalina Georgieva.

Ea a subliniat că „Fondul dispune de o serie de instrumente în cutia sa cu unelte şi, pe măsură ce situaţia din Ucraina evoluează, vom continua să discutăm cu autorităţile cum să le ajutăm cel mai bine”, făcând referire, de asemenea, la „consiliere politică în curs”.

Directorul instituţiei a precizat că s-a întâlnit vineri cu consiliul de administraţie, „pentru a-i informa pe administratori cu privire la evaluarea noastră iniţială a situaţiei actuale” şi pentru a-i „asigura că personalul nostru va continua să lucreze în strânsă colaborare cu autorităţile pentru a sprijini Ucraina în toate modurile posibile”.

„Vom continua, de asemenea, să lucrăm mână în mână cu Grupul Băncii Mondiale şi cu alţi parteneri pentru a ne coordona sprijinul şi pentru a ajuta cel mai bine Ucraina”, a adăugat ea.

Kristalina Georgieva s-a arătat deja, la începutul săptămânii, profund îngrijorată în legătură cu invazia Ucrainei de către Rusia.

Invazia rusă în Ucraina Rusia este „o chestiune de reală preocupare”, a subliniat ea din nou, insistând asupra consecinţelor economice, în contextul în care lumea încă se recuperează după criza COVID-19.