Ucraina a primit un nou sistem antirachetă Patriot de la Germania

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat duminică livrarea unui sistem antirachetă Patriot de către Germania.
AGERPRES - D, 02 nov. 2025, 18:56
Ucraina a primit un nou sistem antirachetă Patriot de la Germania

Am consolidat componenţa Patriot a apărării noastre aeriene ucrainene. Mulţumesc personal Germaniei şi cancelarului Friedrich Merz pentru acest pas comun în protejarea vieţilor omeneşti de teroarea rusă”, a scris Zelenski pe X, conform aggenției AFP..

Preşedintele ucrainean a afirmat că atacurile aeriene reprezintă „principala strategie” a liderului rus Vladimir Putin în război, menită să semene teroarea în rândul populaţiei şi să compenseze astfel incapacitatea sa de a-şi atinge obiectivele teritoriale.

De aceea, fiecare întărire a apărării noastre aeriene ne aduce literalmente mai aproape de sfârşitul războiului, pe care îl aşteptăm cu toţii. Cu cât Rusia ştigă mai puţin, cu atât este mai mare motivaţia sa de a pune capăt războiului”, a argumentat el.

Zelenski a subliniat că apărarea aeriană a Ucrainei este inseparabilă de protecţia aliaţilor săi şi contribuie, de asemenea, la protejarea acestora şi a explicat că sunt în curs de desfăşurare negocieri pentru obţinerea mai multor sisteme, atât la nivel de guverne, cât şi cu producătorii.

În ultima vreme, lipsa apărării aeriene a dus la atingerea ţintelor de către mai multe rachete şi drone ruseşti decât de obicei, provocând pagube infrastructurii energetice şi feroviare, precum şi victime civile.

Doar în această săptămână, Rusia a lansat 1.500 de drone de atac, 1.170 de bombe ghidate şi peste 70 de rachete de diferite tipuri împotriva teritoriului ucrainean, conform unui bilanţ furnizat de preşedintele Zelenski duminică.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...