Ucraina a pus sechestru pe 70 de kilometri de linii electrice ale Republicii Moldova

Economica.net
24 07. 2012
electricitate_50587500_80205300

Săptămânalul ucrainean ‘Kommentarii’, citat de agenţia Novîi Reghion, scrie că de această situaţie ar fi interesat miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov (care este şi patronul clubului Şahtior Doneţk, n.red), a cărui companie livrează o parte din energia electrică importată de Republica Moldova. Aceasta, potrivit publicaţiei, îi va oferi pârghii în cadrul negocierilor ulterioare privind livrarea energiei electrice

Este vorba de un proces de judecată care durează deja de câţiva ani, iar decizia privind aplicarea sechestrului a fost luată încă de anul trecut, a declarat pentru Agerpres şeful Direcţiei generale securitate şi eficienţă energetică din cadrul Ministerului Economiei, Vadim Ciobanu. Decizia instanţei de la Kiev a fost atacată în altă instanţă, iar Chişinăul o consideră ca nefondată. Potrivit lui Vadim Ciobanu, este vorba de o pretinsă datorie de 60 de milioane de dolari pe care compania ucraineană Energoalians o cere pentru energia electrică livrată la sfârşitul anilor 90. Compania ucraineană pretinde aceşti bani de la Moldelectrica, dar aceasta a fost creată mai târziu şi nu are nicio legătură cu datoria respectivă, a declarat Ciobanu. El a ţinut să precizeze că punerea sub sechestru nu va duce la întreruperea curentului electric.

Problema pretinselor datorii ale Moldelectrica şi litigiul cu compania ucraineană Energoalians au fost discutate în luna octombrie anul trecut şi în cadrul unei şedinţe a Consiliului Suprem de Securitate. Autorităţile de la Chişinău declarau atunci că acest litigiu este cel mai mare pericol pentru securitatea energetică a statului.