Ucraina anunţă că nave încărcate cu cereale au început să traverseze Canalul Bâstroe

Ucraina a relansat speranţele cu privire la o creştere a exporturilor sale de cereale, în pofida blocadei ruseşti asupra porturilor la Marea Neagră, prin anunţul că nave încărcate cu cereale au început să traverseze Canalul Bâstroe, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 13 iul. 2022, 10:04
Ucraina anunţă că nave încărcate cu cereale au început să traverseze Canalul Bâstroe

„În ultimele patru zile, 16 nave au trecut prin Canalul Bâstroe. Intenţionăm să menţinem acest ritm”, a declarat adjunctul ministrului ucrainean al Infrastructurii, Iuri Vaskov.

Într-un comunicat de presă publicat marţi seara, Ministerul ucrainean al Infrastructurii a informat că alte 16 nave aşteaptă acum să fie încărcate cu cereale ucrainene pentru a fi exportate pe pieţele externe, în timp ce peste 90 de nave îşi aşteaptă rândul pentru a trece prin Canalul Sulina.

Potrivit lui Iuri Vaskov, doar patru nave pot trece zilnic prin Canalul Sulina, deşi ar fi nevoie ca zilnic să treacă opt nave. Ucraina negociază cu colegii din România şi reprezentanţii Comisiei Europene pentru creşterea numărului de nave care vor trece prin Canalul Sulina.

Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite, şi în plus va fi deschisă şi navigaţia pe Canalul Bâstroe, Ucraina se aşteaptă ca aglomerarea navelor la gurile Dunării să fie rezolvată în decurs de o săptămână iar exporturile lunare de cereale ar urma să se majoreze cu 500.000 de tone, a apreciat Iuri Vaskov.

Ucraina, al patrulea mare exportator mondial de cereale, a fost forţată de invazia rusească să îşi redirecţioneze livrările de cereale pe calea ferată via graniţele de vest cu Polonia, Slovacia sau România, sau prin intermediul barjelor prin micile porturi de la Dunăre.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Crsitina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Crsitina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după 1 aprilie 2027, moment de la care în teorie dispare actualul mecanism pe......
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...