Ucraina ar putea ajunge membru neoficial al NATO. Trump i-a propus lui Zelenski ca Ucraina să primească garanții de securitate similare celor prevăzute de articolul 5 al organizației – surse

Preşedintele american Donald Trump i-a propus preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Ucraina să primească garanţii de securitate similare celor prevăzute de articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, dar fără aderarea formală la NATO, propunere formulată după summitul pe care Trump l-a avut în Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin, afirmă surse diplomatice citate de AFP şi Reuters, în timp ce premierul italian, Giorgia Meloni, a confirmat discuţii asupra acestei propuneri, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 16 aug. 2025, 17:11
Ucraina ar putea ajunge membru neoficial al NATO. Trump i-a propus lui Zelenski ca Ucraina să primească garanții de securitate similare celor prevăzute de articolul 5 al organizației - surse

„Ca una dintre garanţiile de securitate pentru Ucraina, partea americană a propus o garanţie de tip Articolul 5, dar în afara NATO şi cu acordul prealabil al lui Putin”, a declarat o sursă citată de AFP.

Aceasta a precizat că propunerea i-a fost transmisă de Trump lui Zelenski în discuţia lor telefonică ce a urmat summitului Trump-Putin şi a fost reiterată apoi de asemenea în convorbirea pe care preşedintele american a avut-o cu lideri europeni.

Aceştia din urmă susţin ideea, dar doresc clarificări asupra rolului pe care SUA şi l-ar asuma în acest demers, considerând că Washingtonul ar trebui de asemenea să-şi asume angajamente în oferirea unor astfel de garanţii Kievului, afirmă o altă sursă, potrivit Reuters.

Şefa Guvernului italian, Giorgia Meloni, care s-a numărat printre liderii europeni participanţi la convorbirea cu Trump după summitul avut de acesta cu Putin la Anchorage, a declarat că „punctul crucial” continuă să fie garanţiile de securitate pentru a preveni noi invazii ruseşti în Ucraina şi a semnalat că la acest capitol summitul Trump-Putin a adus „noutăţile cele mai interesante”.

Ea a subliniat în acest sens că preşedintele Trump „a preluat ideea italiană” de stabilire a unor garanţii de securitate pentru Ucraina inspirate de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, ce cuprinde clauza de apărare colectivă, prin care să fie definită în cazul Ucrainei o „clauză de securitate colectivă” în virtutea căreia, în cazul unei noi agresiuni, să beneficieze de sprijinul tuturor partenerilor săi, inclusiv al SUA.

În scurte declaraţii date presei la finalul summitului din Alaska, încheiat fără rezultate concrete, Trump şi Putin au vorbit vag despre anumite înţelegeri, fără a oferi vreun detaliu. Dar, într-un interviu acordat apoi postului Fox News, Trump a spus că discutat cu Putin despre schimburi de teritorii, referindu-se de fapt la cedarea către Rusia a unor teritorii ale Ucrainei ocupate în prezent de armata rusă, şi despre garanţii de securitate pentru Ucraina, adăugând că „în mare parte sunt de acord”.

„Cred că suntem foarte aproape de un acord”, a susţinut Trump. „Mai trebuie ca şi Ucraina să-l accepte. Poate că ei vor spune „nu””, a adăugat preşedintele american, ce l-a sfătuit însă pe Zelenski „să încheie un acord”.

Preşedintele ucrainean a subliniat necesitatea unor garanţii de securitate pentru ţara sa. El a afirmat, după discuţia cu Trump ulterioară summitului acestuia cu Putin, că a primit „semnale pozitive din partea americană” cu privire la implicarea SUA în oferirea unor garanţii de securitate Ucrainei.

În declaraţia dată după summit în Alaska, Putin şi-a menţinut poziţia asupra condiţiilor sale de încheiere a războiului, vorbind din nou despre necesitatea de abordare a „cauzelor profunde” ale acestuia, a „preocupărilor legitime” ale Rusiei şi a restabilirii „unui echilibru corect în sfera securităţii în Europe şi în lume”.

Totuşi, el s-a declarat de acord cu Trump că securitatea Ucrainei trebuie „asigurată”. „Aş dori să sper că înţelegerea la care am ajuns ne va permite să ne apropiem de acest obiectiv şi să deschidem calea către pace în Ucraina”, a adăugat Putin.

El le-a cerut Ucrainei şi susţinătorilor europeni ai acesteia să nu creeze obstacole şi să „nu încerce să perturbe progresul incipient prin provocări sau intrigi de culise”.

Te-ar mai putea interesa și
Atac masiv cu drone ucrainene la Sankt Petersburg; Un terminal petrolier, un centru de date şi infrastructura energetică, vizate de bombardamente
Atac masiv cu drone ucrainene la Sankt Petersburg; Un terminal petrolier, un centru de date şi infrastructura energetică, ...
Un atac masiv cu drone ucrainene a vizat în noaptea de sâmbătă spre duminică oraşul rus Sankt Petersburg şi regiunea înconjurătoare, provocând incendii la instalaţii petroliere şi......
Franţa: Record de 855 de arestări la Paris pe fondul protestelor privind condiţiile din şcoli şi costul vieţii
Franţa: Record de 855 de arestări la Paris pe fondul protestelor privind condiţiile din şcoli şi costul vieţii
Forţele de ordine au arestat sâmbătă un număr record de 855 de persoane la Paris pe fondul protestelor privind condiţiile ...
Imagini spectaculoase din avioanele F16 care au doborât ieri seară dronele deasupra României
Imagini spectaculoase din avioanele F16 care au doborât ieri seară dronele deasupra României
Ministerului Apărării Naționale a publicat imagini spectaculoase cu momentul în care este sunt doborâte cele două drone ...
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câştiguri al categoriei I, suplimentat
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câştiguri al categoriei I, suplimentat
Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 pentru ...