Ucraina ar putea primi beneficiile produse de activele financiare ruseşti îngheţate, propune CE

Comisia Europeană lucrează la o propunere legislativă prin care să fie colectate profiturile (dobânzile) produse de activele financiare ale statului rus îngheţate în UE, în vederea direcţionării acestor beneficii către reconstrucţia Ucrainei, a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
AGERPRES - vin, 27 oct. 2023, 20:00
Ucraina ar putea primi beneficiile produse de activele financiare ruseşti îngheţate, propune CE

Vorbind la o conferinţă de presă după summitul european desfăşurat la Bruxelles, Von der Leyen a spus că Rusia trebuie să plătească pentru reconstrucţia Ucrainei. Ea a precizat că valoarea activelor suverane ruseşti îngheţate în UE este de 211 miliarde de euro. Acestea sunt în special active ale Băncii Centrale ruse, cea mai mare parte a lor fiind depozitate în Belgia.

În urma sancţiunilor impuse Rusiei după lansarea invaziei în Ucraina, active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruşi au fost îngheţate în UE, iar statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un furt.

Potrivit preşedintei Comisiei Europene, în timpul reuniunii anuale a Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale desfăşurate mai devreme luna aceasta, miniştrii de finanţe au făcut progrese asupra unor principii de bază care să permită obţinerea unor beneficii de pe urma activelor publice ruseşti îngheţate în Occident.

„Prin urmare, pasul următor va fi o propunere concretă”, a indicat Von der Leyen, adăugând că accentul va fi pus iniţial pe profiturile excepţionale rezultate din respectivele active. „Vom prezenta o propunere pentru a găsi o modalitate de a utiliza veniturile rezultate din aceste active de care beneficiază în prezent un număr limitat de instituţii financiare în UE”, a adăugat ea, fără a preciza când ar urma să prezinte efectiv propunerea.

Guvernul belgian a anunţat în iunie că veniturile excepţionale din activele ruseşti îngheţate ar putea însuma anual circa 3 miliarde de euro, fonduri utile Ucrainei pentru reconstrucţie.

Statele Unite şi Marea Britanie susţin ideea Comisiei Europene de preluare a beneficiilor produse de activele ruseşti îngheţate, dar există complexităţi legale care trebuie soluţionate înainte ca aceste fonduri să poată fi încasate.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunţă plecarea comandantului şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski
Zelenski anunţă plecarea comandantului şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi demiterea comandantului-şef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forţelor interarme,......
Trump anunţă taxe vamale de 100% pentru medicamentele generice, din august 2028
Trump anunţă taxe vamale de 100% pentru medicamentele generice, din august 2028
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat marţi că medicamentele generice vor fi supuse unor taxe vamale de ...
Percheziţii ale Parchetului European la un spital din România şi la sediul CJ Ilfov. Dosar despre achiţii publice în cadrul PNRR
Percheziţii ale Parchetului European la un spital din România şi la sediul CJ Ilfov. Dosar despre achiţii publice în ...
Consiliul Judeţean (CJ) Ilfov a pus la dispoziţia Parchetului European toate documentele solicitate într-un dosar care ...
Anunţ de la Guvern – MIPE: România nu a transmis Comisiei Europene documentul privind Politica de Coeziune 2028-2034 şi nu a încălcat niciun termen
Anunţ de la Guvern – MIPE: România nu a transmis Comisiei Europene documentul privind Politica de Coeziune 2028-2034 ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) respinge informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ...