Ucraina: Canada impune noi sancţiuni Rusiei

Economica.net
18 02. 2015
canada_32940300

La două luni după ultimele sancţiuni care au vizat interese ruseşti în sectoarele petrolier şi al gazelor naturale, Canada a ţintit din nou o companie emblematică a economiei ruseşti, grupul Rosneft.

Noile sancţiuni vizează, de asemenea, batalioane ale rebelilor proruşi sau entităţi politice ale republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk, scrie Agerpres.

Guvernul Canadei ‘rămâne de neclintit în dorinţa sa de a fi alături de populaţia Ucrainei în faţa agresiunii militare constante’ din partea Rusiei, a menţionat premierul Stephen Harper într-un comunicat.

În sancţiunile sale, Ottawa a redactat o listă cu 11 ruşi şi 26 de ucraineni proruşi cărora li s-a interzis accesul în Canada, printre care şefii miliţiilor şi miniştri ai republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk.

‘Aceste măsuri sunt puse în aplicare ca reacţie la o serie de acte de agresiune din ce în ce mai grave comise de militanţi susţinuţi de Rusia’, a explicat Stephen Harper.

Canada este hotărâtă să impună alte sancţiuni dacă acordul de la Minsk este încălcat. ‘Costul pentru Rusia va continua să crească dacă se menţine în escaladarea conflictului şi refuză să permită un deznodământ paşnic’, a afirmat premierul canadian.

‘Recunoaştem suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi nu vom recunoaşte niciodată ocuparea ilegală de către Rusia a vreunei părţi din această ţară’, a adăugat el.

Pătrunderea, marţi, a rebelilor proruşi în oraşul strategic Debalţevo a fost calificată de preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, ca un ‘atac cinic contra acordului de la Minsk’ şi a armistiţiului care trebuia să intre în vigoare duminică.