Ucraina cere intensificarea presiunii asupra Rusiei. Trupele Moscovei desfăşoară ofensive multiple

28 01. 2024
zelenski

„Fiecare manifestare de presiune asupra Rusiei este un pas către pace. Fiecare act de asistenţă pentru Ucraina este o protejare a vieţilor. Le sunt recunoscător tuturor celor care ajută Ucraina”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Agerpres.

„Este nevoie de un nou pachet de sancţiuni al UE (împotriva Rusiei) şi îl pregătim. Pregătim de asemenea noi măsuri pentru a limita capacitatea Rusiei de a ocoli sancţiunile”, a adăugat Zelenski.

El le-a cerut de asemenea aliaţilor occidentali să se grăbească în luarea unei decizii de confiscare a activelor ruseşti din Occident, care însumează circa 300 de miliarde de dolari rezerve sale valutare sau în aur, îngheţate în urma invaziei ruse în Ucraina.

De partea sa, Rusia a acuzat Ucraina şi Occidentul că încearcă să-i „fure” aceste active şi a ameninţat cu un răspuns „dureros” dacă un asemenea plan chiar va fi pus în aplicare.

În noaptea de sâmbătă spre duminică Rusia a lansat un nou atac cu drone şi rachete asupra teritoriului ucrainean, potrivit Ministerului rus al Apărării ţintele acestuia fiind depozite de muniţii şi combustibil în regiunile Dnipropetrovsk şi Zaporojie, plus amplasamente ale artileriei, efectivelor şi echipamentelor armatei ucrainene.

În acest timp, guvernatorul regiunii ruse de graniţă Belgorod, Viaceslav Gladkov, a declarat că armata ucraineană a lansat în ultimele 24 de ore 40 de proiectile asupra a cinci localităţi din această regiune.

Postul CNN a transmis duminică, citând oficiali ucraineni, că „Rusia desfăşoară operaţiuni ofensive de-a lungul unei mari părţi a liniei frontului, în timp ce armata ucraineană încearcă să-şi menţină poziţiile” şi se confruntă cu o criză de muniţii.

Luptele sunt deosebit de intense în nord-est, de-a lungul unei fâşii de teritoriu unde se unesc regiunile ucrainene Harkov şi Lugansk. „Inamicul acumulează forţe şi atacă în fiecare zi”, spune un militar ucrainean.

„Pe măsură ce războiul intră în faza următoare, armata rusă a început o nouă operaţiune ofensivă şi forţele ucrainene adoptă o postură defensivă. În această conjunctură, Ucraina pare să dispună de un avantaj în „războiul dronelor”, ceea ce îi permite să zădărnicească eficient noua ofensivă rusă”, consideră revista Forbes într-un articol publicat la sfârşitul acestei săptămâni.

În orice caz, situaţia ar fi foarte diferită dacă Ucraina ar primi din partea partenerilor săi occidentali armele şi permisiunea de a lovi mai adânc în interiorul Rusiei, a apreciat comandantul forţelor navale ucrainene, Oleksii Neijpapa.

Deocamdată, armata ucraineană apelează la drone pentru a lovi în interiorul Rusiei ţinte strategice, ca tactică de război asimetric, axându-se în ultima vreme pe lovituri asupra instalaţiilor petroliere, cum au fost săptămâna aceasta atacurile asupra unei rafinării pe ţărmul Mării Negre sau asupra unui terminal de gaze naturale lichefiate la Sankt Petersburg.