Ucraina este dispusă să renunţe la intrarea în NATO dacă Consiliul de Securitate al ONU şi ţările vecine îi garantează securitatea

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a asigurat joi că ţara sa este dispusă să rămână în afara NATO dacă membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Rusia, şi toate ţările vecine îi garantează un ''sistem de garanţii similar celui al NATO'', relatează agenţia EFE.
AGERPRES - J, 10 mart. 2022, 16:01
Ucraina este dispusă să renunţe la intrarea în NATO dacă Consiliul de Securitate al ONU şi ţările vecine îi garantează securitatea

”Este ceva ce suntem dispuşi să discutăm”, a spus Kuleba după întâlnirea avută în Turcia cu omologul său rus Serghei Lavrov, în urma căreia nu s-au făcut progrese în deschiderea de coridoare umanitare şi nici în convenirea unei încetări a focului după invazia lansată în urmă cu două săptămâni de Rusia împotriva Ucrainei, scrie Agerpres.

”Ce mi-a transmis (Lavrov) este că (Rusia) îşi va continua agresiunea până când Ucraina îi va îndeplini cererile. Şi această cerere este capitularea, ceea ce nu este acceptabil (…) Ucraina este puternică, ea luptă”, dar în acelaşi timp este dispusă să caute soluţii pentru o înţelegere cu Rusia, a asigurat Kuleba la conferinţa de presă după întrevederea cu omologul său rus.

Este acum dovedit faptul că NATO nu este dispusă să ”acţioneze colectiv pentru a opri războiul şi a proteja civilii din Ucraina în faţa bombardamentelor Rusiei”, a adăugat el, referindu-se la refuzul Alianţei de a impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei.

Ministrul de externe ucrainean a acuzat Rusia de ”crime de război”, după ce în ziua precedentă un atac rusesc asupra unei maternităţi din oraşul asediat Mariupol s-a soldat cu cel puţin trei morţi şi 17 răniţi.

La conferinţa sa de presă după discuţia cu Dmitro Kuleba, Serghei Lavrov a susţinut că în respectiva clădire nu erau pacienţi şi că acolo se instalaseră combatanţi ucraineni din batalionul de extremă dreapta Azov.

Ministrul de externe rus a acuzat în acest context mass-media occidentale că prezintă numai ”punctul de vedere ucrainean”. ”Există o rusofobie în tot Occidentul dirijată de SUA”, a mai remarcat Lavrov.

El a asigurat pe de altă parte că preşedintele rus Vladimir Putin este dispus să se întâlnească cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, dar numai pentru convenirea unor acorduri, care, potrivit lui Lavrov, pot fi găsite doar în formatul de dialog desfăşurat în Belarus, unde au avut loc până în prezent trei runde de negocieri ruso-ucrainene.

Despre o posibilă întâlnire între cei doi preşedinţi a vorbit şi gazda întâlnirii Lavrov-Kuleba, ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu. ”La această întâlnire s-a vorbit de asemenea despre o întâlnire la nivel de lideri. Kuleba a spus că Zelenski este dispus şi Lavrov a spus că Putin nu este împotrivă”, a afirmat Cavusoglu.

Pentru a opri invazia Putin a cerut în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, demilitarizarea acesteia, recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas.

Te-ar mai putea interesa și
Două petroliere grecești au fost lovite de drone neidentificate în Marea Neagră
Două petroliere grecești au fost lovite de drone neidentificate în Marea Neagră
Două petroliere operate de companii greceşti şi care se îndreptau fără încărcătură spre terminalul conductei petroliere CPC (Caspian Pipeline Consortium), amplasat în portul rus......
ANPC a dat amenzi de 790.000 de lei în urma controalelor la 350 de operatori economici care își defășurau activitatea în mall-uri
ANPC a dat amenzi de 790.000 de lei în urma controalelor la 350 de operatori economici care își defășurau activitatea ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat marţi amenzi în valoare de 790.000 de lei, unor operatori ...
Grupul românesc PartnerVet cumpără spitalului Brains & Bones din București, specializat în neurochirurgie şi ortopedie veterinară
Grupul românesc PartnerVet cumpără spitalului Brains & Bones din București, specializat în neurochirurgie şi ortopedie ...
Grupul românesc de medicină veterinară PartnerVet anunță achiziţionarea Brains & Bones, singurul spital specializat ...
Șeful Wizz Air s-a întâlnit cu Ilie Bolojan, la solicitarea companiei
Șeful Wizz Air s-a întâlnit cu Ilie Bolojan, la solicitarea companiei
József Váradi, CEO Wizz Air, s-a întâlnit astăzi, 13 ianuarie, cu premierul Ilie Bolojan, a anunțat guvernul într-o ...