Ucraina este în pragul unui război civil – Dmitri Medvedev

Economica.net
15 04. 2014
sfexaminer_com_96207100_33164400

‘În Ucraina s-a vărsat din nou sânge. Ţara e în pragul unui război civil. Este un lucru foarte trist. Cauza tragediei ucrainene este că autoritatea legitimă nu a încercat să menţină legea şi ordinea în regiuni, atunci când au început să fie ocupate clădirile oficiale, în timp ce autorităţile nelegitime, prin contrast, speră să restabilească ordinea, pe care chiar ele au călcat-o în picioare cu cinism, venind la putere printr-o lovitură de stat’, scrie şeful guvernului rus pe pagina sa de Facebook.

În confruntările de la periferia oraşului Slaviansk a murit un ofiţer SBU, iar mai mulţi militari din trupele ucrainene au fost rănite, după cum a declarat ministrul de interne Arsen Avakov, care susţine că victime sunt şi de partea separatiştilor.

‘Ne pare rău pentru oamenii care s-au trezit ostatici ai unor politicieni incapabili, pe care nu ei i-au ales, şi ai unor radicali iresponsabili, care au înlocuit poliţia şi armata.Vidul de putere a fost umplut cu haos’, apreciază premierul rus, în condiţiile în care Moscova nu recunoaşte actualele autorităţi ucrainene şi le atribuie întreaga responsabilitate pentru cele întâmplate în ţară.

Aflat într-o vizită la Beijing, ministrul rus de externe a reiterat că Moscova consideră inacceptabilă utilizarea forţei în sud-estul Ucrainei, relatează Ria Novosti, după ce Kievul a declanşat o operaţiune antiteroristă împotriva militanţilor proruşi. ‘Suntem convinşi că folosirea forţei pentru rezolvarea situaţiei din sud-estul Ucrainei este inacceptabilă’, a subliniat Lavrov, în finalul convorbirilor purtate cu omologul său chinez Wang Yi.

După ce a informat că trupele ruse comasate la frontiera cu Ucraina s-ar afla în dispozitiv de luptă, armata ucraineană a anunţat marţi dimineaţă că a amenajat poziţii de tragere la frontiera cu Rusia. Mii de militari ucraineni sunt antrenaţi în exerciţii de pregătire de luptă şi patrulează zona de graniţă, după cum relatează publicaţia ucraineană Segodnia. NATO a difuzat săptămâna trecută o serie de fotografii din satelit care ar demonstra că Moscova a comasat zeci de mii de militari (între 30.000 şi 40.000, conform estimărilor Alianţei), blindate şi echipamente pentru a interveni în ţara vecină.

Luni seara, ministrul ucrainean al apărării Mihail Koval a declarat în direct la postul public al televiziunii ucrainene că forţele armate ale Ucrainei sunt pregătite de luptă. ‘Forţele armatei ucrainene se pregătesc pentru a îndeplini sarcinile stabilite prin decizia Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare’, a spus Koval, indicând că armata poate să se implice în operaţiunea antiteroristă împotriva insurgenţilor secesionişti din sud-estul ţării şi fără instituirea stării de necesitate în aceste zone, relevă agenţia de presă ucraineană Ukrinform.

Preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a promulgat luni după-amiază decretul cu privire la începerea operaţiunii antiteroriste în sud-estul ţării, evocând posibilitatea unei cooperări cu forţe ONU de menţinere a păcii.

Ambasadorul rus la OSCE: Folosirea forţei în Ucraina ar putea declanşa un război civil
     
Orice folosire a forţei armate împotriva susţinătorilor proruşi în estul Ucrainei ar putea declanşa un război civil, a afirmat luni ambasadorul rus la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), transmite Reuters.

‘Actualul ministru ucrainean de interne a declarat că forţe armate vor fi folosite împotriva celor care sunt implicaţi în manifestaţii şi , de asemenea, există unităţi de paramilitari organizate care vor fi înarmate şi se vor afla sub comanda ofiţerilor. Vor fi, aşa cum am auzit, în jur de 12.000 de oameni. Acest lucru este periculos’, a declarat, la sediul OSCE din Viena, ambasadorul rus Andrei Kelin.

‘La Moscova credem cu tărie că folosirea forţei va conduce la un război civil. Suntem foarte îngrijoraţi’, a adăugat ambasadorul rus după reuniunea Consiliului permanent al OSCE consacrată crizei din Ucraina.