Ucraina: Observatorii OSCE reţinuţi sunt spioni ai NATO – separatişti

Economica.net
26 04. 2014
prorusi_ucraina_19235400

‘Ieri am arestat nişte spioni ai NATO’, a declarat separatistul Denis Puşilin. ‘Oamenii OSCE nu vor fi puşi în libertate. Ei vor fi daţi la schimb cu prizonierii noştri’, a precizat el, la sediul serviciilor speciale din oraşul Slaviansk.

Slaviansk este bastionul insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei, localitate unde au fost capturaţi observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) încă nu a putut lua contact cu observatorii săi militari neînarmaţi reţinuţi în estul Ucrainei de insurgenţi separatişti proruşi, dar speră să o facă sâmbătă, informează EFE, citând surse OSCE.

‘Sperăm ca acest lucru să fie posibil azi (sâmbătă)’, a subliniat Claus Neukrich, şeful adjunct al Centrului de prevenire a conflictelor al OSCE, în declaraţii transmise sâmbătă dimineaţă de televiziunea naţională austriacă ORF.

El a precizat că cei reţinuţi la Slaviansk (estul Ucrainei) nu sunt observatori proprii ai OSCE, ci fac parte dintr-o misiune bilaterală aflată sub protecţia acestui organism.

Guvernul Kievul a invitat observatori militari dezarmaţi din cinci ţări europene sub conducerea Germaniei. Din acest motiv, a explicat Neukrich, negocierile pentru eliberarea lor sunt conduse de guvernul de la Berlin şi nu de secretariatul general al OSCE de la Viena.