Ucraina preia controlul mai multor întreprinderi de importanță strategică

Statul ucrainean va prelua controlul mai multor întreprinderi "de importanţă strategică" pentru a ajuta efortul de război, între care producătorul de hidrocarburi Ukrnafta şi constructorul aeronautic Motor Sich, a anunţat luni guvernul, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 07 nov. 2022, 20:28
Ucraina preia controlul mai multor întreprinderi de importanță strategică

„A fost luată decizia de a expropria activele întreprinderilor de importanţă strategică pentru a le aduce în proprietatea statului”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă secretarul Consiliului de Securitate ucrainean, Oleksii Danilov.

„După ridicarea legii marţiale, aceste active vor putea fi returnate proprietarilor lor sau valoarea lor va putea fi rambursată”, a dat el asigurări.

Pe lângă Motor Sich şi Ukrnafta, statul preia controlul şi asupra Zaporojtransformator, o societate specializată în producţia de reactoare, a fabricantului de camioane AvtoKraz şi întreprinderea de rafinare petrolieră Ukrtatnafta.

„Activele celor cinci întreprinderi vor fi gestionate de Ministerul Apărării pentru a asigura nevoile urgente ale forţelor armate. Este vorba despre furnizarea de carburant şi de lubrifianţi, repararea echipamentelor militare şi a armelor”, a precizat ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov.

Prim-ministrul Denis Şmîgal a subliniat că aceste întreprinderi fabrică „produse esenţiale pentru nevoile de apărare şi ale forţelor armate, precum şi pentru sectorul de energie”.

„Aceste întreprinderi trebuie să funcţioneze 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte pentru nevoile de apărare ale statului”, a dat el asigurări.

De la începutul invaziei ruse, Ucraina este foarte dependentă de furnizarea de arme occidentale şi de susţinerea financiară a SUA şi UE, notează AFP.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat că decizia de a prelua controlul asupra a cinci companii strategice a fost necesară pentru a satisface nevoile urgente ale Ucrainei pe timp de război, relatează Reuters.

„Astfel de paşi, care sunt necesari pentru ţara noastră în condiţii de război, sunt efectuaţi în conformitate cu legile actuale şi vor ajuta la satisfacerea nevoilor sectorului nostru de apărare”, a postat el într-un mesaj pe Telegram.

„În aceste vremuri dificile, trebuie să ne îndreptăm toate forţele către eliberarea pământului şi a poporului nostru, către susţinerea armatei ucrainene”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Promateris raportează o creștere de 60% a EBITDA în primul semestru din 2026 și anunță că menține o perspectivă optimist-moderată cu privire la rezultatele pentru întregul an
Promateris raportează o creștere de 60% a EBITDA în primul semestru din 2026 și anunță că menține o perspectivă ...
Promateris S.A. (BVB: PPL), unul dintre liderii regionali în producția de ambalaje biodegradabile și compostabile, a încheiat primul semestru din 2026 cu o creștere de 29% a veniturilor din......
Record egalat în fotbalul britanic. Manchester City va plăti 125 de milioane de lire sterline pentru a-l aduce pe Enzo Fernandez de la Chelsea
Record egalat în fotbalul britanic. Manchester City va plăti 125 de milioane de lire sterline pentru a-l aduce pe Enzo ...
Manchester City a convenit să plătească o sumă de 125 de milioane de lire sterline, un record egalat pentru fotbalul ...
Primăria Brașov a semnat cu CNI contractul pentru construirea unui stadion nou
Primăria Brașov a semnat cu CNI contractul pentru construirea unui stadion nou
Primăria Municipiului Braşov a anunţat, marţi, că a semnat contractul cu Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi ...
Premieră în sistemul energetic: Un grup de consumatori a participat azi în piața de echilibrare, adică a fost plătit să-și reducă din consum
Premieră în sistemul energetic: Un grup de consumatori a participat azi în piața de echilibrare, adică a fost plătit ...
Transelectrica anunță prima activare în piața de echilibrare a unui grup de furnizare a rezervelor (GFR) constituit exclusiv ...