Ucraina (sondaj) – Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024

Ucrainenii sprijină în continuare în marea lor majoritate activitatea preşedintelui Volodimir Zelenski, după aproape trei ani de la declanşarea invaziei ruse, însă procentul este în scădere netă în 2024, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat marţi de un institut de specialitate din Kiev, informează AFP.
AGERPRES - mar, 07 ian. 2025, 12:35
Ucraina (sondaj) - Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024

Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev (KIIS) a efectuat un sondaj telefonic asupra a 2.000 de persoane care trăiesc pe teritoriul aflat sub control ucrainean, între 2 şi 17 decembrie, la circa o lună după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA, victorie care a reaprins speculaţiile despre posibile discuţii de pace cu Moscova, scrie Agerpres.

Conform rezultatelor, la sfârşitul anului 2024, 52% dintre ucrainenii chestionaţi au declarat că „au încredere” în Volodimir Zelenski, o cifră în scădere netă faţă de sfârşitul anului 2023 (77%), şi care reflectă o diminuare a sprijinului pentru preşedintele ucrainean, după aproape trei ani de război de mare intensitate.

Sprijinul actual pentru şeful statului ucrainean, aflat în funcţie din 2019, este mai accentuat în vest (60%) şi în centru (52%), regiuni relativ neatinse de război, decât în est (doar 42%) şi în sud (46%), unde au loc cele mai multe lupte.

În prezent, conform acestui sondaj, aproape 4 din 10 ucraineni (39%) spun că „nu au încredere” în Volodimir Zelenski, aproape dublu faţă de decembrie 2023 (22%).

Preşedintele ucrainean a fost ales în aprilie 2019, când a promis în special că va lupta pentru pace cu Rusia, aminteşte AFP. Popularitatea sa a scăzut apoi, înainte de a exploda vertiginos, cu o creştere a indicelui de încredere la aproape 90%, după invazia pe scară largă a Rusiei din 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile de credit, care au transpus respectivele prevederi legale și în......
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Vast Resources, compania minieră britanică listată Bursa de Mărfuri AIM de la Londra, anunță că pregătește reluarea ...
Premieră. Românii vor putea lua credite garantate cu titluri de stat cum sunt cele din Fidelis. Ce clienți sunt avantajați și câți bani se pot lua?
Premieră. Românii vor putea lua credite garantate cu titluri de stat cum sunt cele din Fidelis. Ce clienți sunt avantajați ...
Titlurile de stat, din România sau din UE, îți dau voie să faci credite mai mari, dacă aduci aceste titluri în garanție, ...