Ucraina susţine că a distrus peste 4 companii ruseşti într-o singură zi şi că armata sa continuă să avanseze

Armata ucraineană a declarat joi că a provocat în ultimele 24 de ore pierderi de trupe şi echipamente militare forţelor de ocupaţie ruse echivalente cu distrugerea a peste patru companii militare, ca parte a primei faze a contraofensivei sale, potrivit EFE şi RBC.ua. În acelaşi timp, viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a declarat că armata ucraineană "avansează", în pofida unei "rezistenţe puternice" din partea trupelor ruse, în special în sudul ţării, transmite AFP.
AGERPRES - J, 15 iun. 2023, 14:34
Ucraina susţine că a distrus peste 4 companii ruseşti într-o singură zi şi că armata sa continuă să avanseze

Potrivit ei, forţele ucrainene au avansat ‘peste trei kilometri’ în ultimele zece zile în zona Bahmut (est). În sud, ea a semnalat ‘o avansare graduală, dar certă’ a armatei ucrainene, chiar dacă ‘inamicul opune o rezistenţă puternică’.

„În zona Tavria, armata ucraineană continuă să avanseze”, se arată într-un mesaj postat pe Telegram de către generalul de brigadă Oleksandr Tarnavski, şeful forţelor Kievului din regiunea Tavria, un termen topografic care desemnează mai multe zone din sud-estul ţării.

Potrivit lui Tarnavski, trupele ucrainene au distrus sau avariat în intervalul de timp respectiv „59 de piese de echipament militar inamic”, între care un elicopter, 14 tancuri şi diferite lansatoare de rachete, sisteme de rachete şi artilerie.

De asemenea, „a fost distrus un depozit de muniţii al inamicului”, a adăugat comandantul militar al grupului operaţional strategic al armatei care se ocupă de sud-estul Ucrainei, unde se află două dintre cele trei sectoare ale liniei de front în care forţele Kievului şi-au început contraofensiva.

Ministrul adjunct al apărării ucrainean, Hanna Maliar, declarase miercuri că Rusia pierde de aproape nouă ori mai mulţi oameni decât Ucraina în punctele fierbinţi de pe frontul de est al ţării, de care se ocupă grupul operaţional strategic Hortiţa al armatei ucrainene. Bahmut este sectorul din această zonă a frontului unde Ucraina avansează, ducând lupte nu în oraşul propriu-zis, ci în împrejurimi.

În ceea ce priveşte Tavria, „pierderile inamicului au fost de 5,3 ori mai mari decât ale noastre”, a scris Maliar pe contul său de Telegram.

În acelaşi timp, un purtător de cuvânt al Gărzii Naţionale ucrainene, Ruslan Muziciuk, a declarat joi că forţele ruse, care controlează încă aproape în totalitate oraşul Bahmut, şi-au schimbat tactica de când mercenarii Wagner şi-au predat poziţiile unităţilor armatei regulate ruse. Predarea de ştafetă a dus la o scădere a luptelor corp la corp şi la o intensificare a folosirii artileriei şi a aviaţiei împotriva forţelor ucrainene, a indicat acesta.

Potrivit lui Muziciuk, înlocuirea celor de la Wagner (wagnerovţî) – a căror forţă de şoc era formată în mare parte din condamnaţi recrutaţi în schimbul graţierii lor – a dus la o scădere a numărului de personal militar desfăşurat în oraş.

Purtătorul de cuvânt al Gărzii Naţionale ucrainene a confirmat, în acord cu alţi purtători de cuvânt militari, că Ucraina are iniţiativa în teatrul de operaţiuni Bahmut, unde forţele Kievului avansează de câteva zile.

O altă sursă militară ucraineană, purtătorul de cuvânt al Statului Major General, Andri Kovalev, a informat joi că armata ucraineană îşi continuă ofensiva în Bakhmut şi spre portul Berdiansk (de la Marea Azov), ocupat de Rusia, în sud-estul ţării.

Kovalev a explicat că luptele continuă în zona satului Makarivka, recent recucerit de Ucraina şi situat în sud-vestul regiunii Doneţk, în apropiere de graniţa administrativă a Zaporojiei, şi în zona localităţilor Novodanilivka şi Novopokrovka, chiar în regiunea Zaporojie.

Purtătorul de cuvânt al Statului Major General a raportat, de asemenea, ‘operaţiuni ofensive de succes’ la nord de Bahmut, permiţând armatei ucrainene să avanseze la nord-est de acest oraş din regiunea Doneţk (est).

Până în prezent, Ucraina a informat despre eliberarea a şapte localităţi şi a aproximativ 100 de kilometri pătraţi de teritoriu în regiunile Doneţk (est) şi Zaporojie (sud) în faza incipientă a contraofensivei sale.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...