Ucraina va primi marţi 3 miliarde de dolari din partea Moscovei

Economica.net
23 12. 2013
ukraine_79461500

‘Operaţiunea a fost efectuată vineri. Transferul definitiv al fondurilor ar urma să aibă loc, potrivit estimărilor noastre, marţi’, a declarat Anton Siluanov, citat de agenţiile de presă ruseşti, preluate de AFP.

Cu ocazia unei vizite efectuate marţea trecută de preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici la Moscova, Rusia a acordat un ajutor financiar Ucrainei, aflată la marginea falimentului şi în recesiune. Ea va investi într-o primă etapă 15 miliarde de dolari în titluri de datorie publică ucraineană, dintre care trei miliarde înainte de finalul anului, iar pe de altă parte va oferi o scădere cu 30% a preţului pentru gazele naturale vândute Kievului.

Opoziţia ucraineană, mobilizată de mai bine de o lună în centrul Kievului împotriva deciziei regimului de a suspenda semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană luna trecută la Vilnius, a denunţat o ‘amanetare’ a ţării în favoarea Rusiei.

Obligaţiunile de stat ucrainene, cu o maturitate de doi ani, urmează să fie achiziţionate cu bani provenind din fondul implementat de autorităţile ruse iniţial pentru a pregăti Rusia pentru o scădere a cursului petrolului, ce reprezintă jumătate din veniturile sale bugetare. ‘S-a decis să ne sprijinim vecinul, companiile noastre garantând schimburile comerciale’, a explicat Anton Siluanov.

Fondul Monetar Internaţional a acordat în 2010 un credit de peste 15 miliarde de dolari Ucrainei, din care nu a transferat decât trei miliarde, după care a decis să solicite, înaintea oricărei noi livrări de bani, adoptarea unor reforme nepopulare respinse de Kiev.