„Am avut o convorbire foarte detaliată, de o oră şi jumătate, cu Steve Witkoff şi Jared Kushner”, a declarat Volodimir Zelenski, aflat în prezent într-o vizită la Madrid, scrie Agerpres.
„Ne pregătim pentru formatul trilateral la nivelul echipelor noastre între Ucraina, SUA şi Rusia în mai puţin de o săptămână” la Abu Dhabi în 10 şi 11 noiembrie, a adăugat el, reiterând că ţara sa este „pregătită să ia măsurile necesare” în vederea încheierii conflictului care face ravagii de peste un patru ani şi jumătate.
„Lucrăm din greu cu toate părţile pentru a găsi o cale care să ducă la o pace durabilă”, a reacţionat Kushner pe platforma X: „Ne concentrăm eforturile nu numai asupra obiectivului de a pune capăt acestui război teribil, ci şi asupra unei arhitecturi de securitate necesare pentru ca acesta să nu mai reînceapă niciodată odată ce ostilităţile vor fi încetat”.
Aceste discuţii au avut loc pe fondul noilor eforturi diplomatice menite să relanseze speranţele de pace şi al apropierii recente între Donald Trump şi Vladimir Putin, ceea ce stârneşte temeri la Kiev cu privire la o eventuală abandonare din partea SUA, în contextul în care Ucraina anticipează o iarnă grea din cauza bombardamentelor intense ruseşti.
Pe lângă discuţiile de la Abu Dhabi – primele în acest format de la jumătatea lunii februarie – la Bruxelles s-au desfăşurat miercuri şi vor continua şi joi întâlniri între reprezentanţii Uniunii Europene, Marii Britanii, NATO şi SUA.
Reuniunea de miercuri a vizat „reconstrucţia de după război” şi a fost „substanţială”, a precizat Zelenski miercuri seara, adăugând că cea de joi va fi consacrată „garanţiilor de securitate pentru Ucraina”.
Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, urmează să se exprime joi despre recentul armistiţiu, care a permis evacuarea oraşului ucrainean ocupat Oleşki, care se află chiar pe linia frontului.
Cu această ocazie, ea îi va primi la Casa Albă pe reprezentanţi ucraineni şi ruşi, în special avocaţii pentru drepturile omului din Ucraina şi Rusia, Dmitro Lubineţ, respectiv Iana Lantratova.
Înainte de această întâlnire, Volodimir Zelenski i-a acordat miercuri o decoraţie Melaniei Trump pentru „contribuţia ei personală la ajutorul umanitar”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă, negociatorul rus Kirill Dmitriev va fi de asemenea prezent „dacă logistica va permite”.
Vizita acestui consilier responsabil cu cooperarea economică internaţională în SUA, dacă se va confirma, intervine în timp ce Donald Trump s-a apropiat de Moscova prin încheierea unui acord privind livrările de motorină rusească şi prin exceptarea Rusiei de la noi sancţiuni asupra sectorului său energetic.
După victoria democraţilor la alegerile de la jumătatea mandatului, şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, şi-a exprima speranţa ca viitorul Congres american „să pună mai multă presiune pe Rusia”.
Ministrul german de externe, Johann Wadepul, a văzut în aceasta o posibilă „nouă ocazie de a lansa o nouă iniţiativă” pentru rezolvarea conflictelor din Orientul Mijlociu şi Ucraina.
„Sincer vorbind, în ultimii doi ani, Trump a guvernat în mare parte fără să ţină cont de Congres. De ce ar schimba asta acum?”, a temperat aşteptările cancelarul german Friedrich Merz.