Ucraina – Zelenski propune ţări din Golf şi state europene ca potenţiale gazde ale tratativelor de pace

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus state din Golf, mai multe ţări europene şi Turcia ca potenţiale gazde pentru viitoare negocieri de pace cu Rusia, informează DPA.
AGERPRES - mie, 27 aug. 2025, 08:55
Ucraina - Zelenski propune ţări din Golf şi state europene ca potenţiale gazde ale tratativelor de pace

Într-un mesaj video, Zelenski a spus că în această săptămână vor avea loc discuţii cu reprezentanţi ai acestor ţări, scrie Agerpres.

”În ce ne priveşte, totul va fi pregătit deplin pentru a pune capăt acestui război. Singurele semnale pe care Rusia le trimite indică faptul că intenţionează să continue să ocolească negocierile reale”, a adăugat şeful statului ucrainean.

Anterior în acest an, Rusia şi Ucraina au purtat, la Istanbul, primele discuţii directe începând din 2022, ajungând la acorduri limitate asupra unor chestiuni umanitare precum schimburi de prizonieri, însă nu au înregistrat progrese în direcţia unui acord mai amplu.

Eforturile preşedintelui american Donald Trump de a media un acord în această lună, inclusiv prin reuniuni cu omologul său rus Vladimir Putin în Alaska şi cu Zelenski şi mai mulţi lideri europeni la Washington nu s-au soldat cu rezultate notabile.

Pentru a accepta o pace, Moscova continuă să ceară ca Ucraina să renunţe la aderarea la NATO şi ca această ţară să cedeze teritorii, solicitări respinse ferm de Kiev.

Până acum Rusia a respins propunerile pentru o întâlnire directă între Putin şi Zelenski, susţinând că o asemenea discuţie trebuie să fie pregătită la nivel mai scăzut prin acorduri concrete. Kremlinul a respins orice discuţii în Europa, argumentând că statele Uniunii Europene nu sunt neutre în conflictul din Ucraina.

Duminică s-au împlinit exact trei ani şi jumătate de la începerea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Grupul Hyundai Motor a ajuns, la aproximativ un an de la introducerea propriei platforme de inteligență artificială generativă, la un nivel de adoptare de 80% în rândul angajaților....
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că proiectul legii salarizării unitare transmis Comisiei ...
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei şi Italiei
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei ...
România a intrat în anul 2026 cu o datorie totală de 265 de milioane de euro către statele în care asiguraţii români ...
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Premierul Ilie Bolojan spune că proiectul privind plata burselor sociale doar în lunile de școală nu este încă o decizie ...