Ucraina – Zelenski spune că nu are nici dreptul legal, nici cel moral de a ceda teritorii Rusiei

Volodimir Zelenski a subliniat luni că nu are nici dreptul legal, nici dreptul moral să cedeze Rusiei teritorii ucrainene, problema teritorială fiind un punct central al negocierilor în curs asupra unui plan de pace sub mediere americană, informează AFP.
AGERPRES - mar, 09 dec. 2025, 07:19
Ucraina - Zelenski spune că nu are nici dreptul legal, nici cel moral de a ceda teritorii Rusiei

„Intenţionăm să cedăm teritorii? Noi nu avem niciun drept legal să facem aceasta, în virtutea legii ucrainene, a constituţiei noastre şi a dreptului internaţional. Şi noi nu avem de asemenea niciun drept moral”, a declarat preşedintele ucrainean în timpul unei conferinţe de presă online.

„Rusia insistă ca noi să cedăm teritorii, însă noi nu vrem să cedăm nimic. Noi luptăm pentru aceasta, după cum foarte bine ştiţi”, a adăugat el, precizând că SUA caută să găsească un „compromis” asupra acestui punct, scrie Agerpres.

„Sunt probleme dificile privind teritoriile şi deocamdată nu s-a ajuns la niciun compromis”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a făcut aceste declaraţii după o întrevedere la Londra cu lideri europeni.

El a declarat că responsabili în domeniul securităţii ucraineni şi europeni vor conlucra asupra versiunii planului propus de negociatorii americani, după întoarcerea acestora de la o întrevedere la Kremlin săptămâna trecută.

„Vom lucra asupra acestor 20 de puncte (ale planului). Nu ne place tot ce au adus (de la Moscova) partenerii noştri”, a declarat el.

Potrivit lui Zelenski, această nouă versiune a planului, după o conlucrare între Kiev şi europeni, ar putea fi gata marţi seara şi trimisă la Washington.

El a menţionat de asemenea discuţii asupra unei înţelegeri pentru „garanţii de securitate”. „Esenţialul este de a şti ce vor fi dispuşi să facă partenerii noştri în cazul unei noi agresiuni din partea Rusiei. Până acum, eu nu am primit niciun răspuns la această întrebare”, a spus liderul ucrainean.

După o scurtă trecere luni seara pe la Bruxelles, unde el urmează să aibă întrevederi responsabili ai NATO şi UE, Zelenski a afirmat că se va deplasa în Italia în noaptea de luni spre marţi.

Cu puţin timp înainte de discuţiile de la Londra, un important responsabil apropiat de acest dosar a declarat pentru AFP că problema teritorială rămâne „cea mai problematică”. Rusia, care controlează peste 80% din Donbas, vrea să obţină întreg acest teritoriu, cerere respinsă se nenumărate ori de Kiev.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...