UE a aprobat norme mai stricte pentru agenţiile de rating

Comisia Europeană a aprobat luni noile norme ce reglementează activitatea agenţiilor de rating, prin care se încearcă creşterea transparenţei şi reducerea riscului apariţiei unor conflicte de interese, relatează agenţia de presă EFE.
Economica.net - lun, 13 mai 2013, 14:27
UE a aprobat norme mai stricte pentru agenţiile de rating

Evaluărilor celor mai influente agenţii de rating, Moody’s, Standard & Poor’s şi Fitch, toate americane, au pus

numeroase probleme unor ţări din zona euro în timpul crizei, scăzând credibilitatea acestor state şi împiedicând astfel finanţarea lor cu dobânzi rezonabile pe pieţele financiare internaţionale.

Noile norme nu prevăd crearea unei entităţi europene, dar instituie un regim de rotaţie între agenţii. Astfel, emitenţii produselor financiare structurate care plătesc agenţiile de rating pentru evaluarea acestor produse vor fi obligaţi să schimbe agenţia de rating la fiecare patru ani.

Având în vedere complexitatea instrumentelor financiare structurate şi rolul acestora în criza financiară, noua reglementare obligă emitenţii acestora să ceară evaluarea lor de cel puţin două agenţii de rating.

Pentru combaterea riscului conflictelor de interese, agenţiile de rating vor fi obligate să anunţe public dacă vreuna dintre entităţile pe care le evaluează deţine peste 5% din capitalul respectivei agenţii de rating sau din drepturile de vot în cadrul acesteia. De asemenea, societăţile emiţătoare de produse financiare nu vor avea dreptul să deţină peste 5% din capitalul sau din drepturile de vot în mai mult de o singură agenţie de rating.

În plus, investitorii vor putea să ceară agenţiilor de rating despăgubiri dacă suferă o pierdere ca urmare a acţiunii acesteia.

Cât priveşte calificativele asupra datoriilor suverane, agenţiile de evaluare financiară vor fi obligate să le revizuiască la fiecare 6 luni, în loc de 12 luni cum se procedează în prezent.

Odată cu adoptarea acestei normative, se modifică şi regulile ce privesc supravegherea fondurilor de pensii, a organismelor de investiţii colective în valori mobiliare şi gestiunea fondurilor de investiţii alternative, pentru a reduce dependenţa acestora faţă de agenţiile de rating.

Adoptarea noilor norme survine după acordul cu Parlamentul European, din data de 27 noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 pe website-ul www.economica.net, intitulat „Îmbuteliatorul apei......
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...