UE actualizează lista ţărilor terţe pentru exporturi de produse animale
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/05/ue-2-718x420.jpg)
Anunţul vine într-un moment în care UE îşi intensifică lupta împotriva rezistenţei la antimicrobiene, prin actualizarea listei ţărilor autorizate să exporte în UE animale de la care se obţin produse alimentare şi produse de origine animală.
Ţările de pe listă şi-au dovedit conformitatea cu restricţiile UE privind utilizarea antimicrobienelor la animalele de la care se obţin produse alimentare. Comisia a furnizat o evaluare a conformităţii şi garanţiilor acestora, care a stat la baza actualizării listei.
În conformitate cu normele UE, utilizarea antimicrobienelor la animale în scopuri de creştere sau de randament nu este permisă, iar animalele nu pot fi tratate cu antimicrobiene care sunt rezervate pentru infecţii umane. Lista ţărilor terţe care respectă cerinţele UE şi, prin urmare, pot exporta către UE animale de la care se obţin produse alimentare va fi adoptată oficial în zilele următoare, iar normele privind importurile se vor aplica de la 3 septembrie 2026, a precizat Executivul comunitar.
Rezistenţa la antimicrobiene este una dintre cele mai mari ameninţări la adresa sănătăţii publice din epoca noastră. Prin asigurarea unei utilizări prudente a antimicrobienelor la animale, UE protejează sănătatea cetăţenilor săi, se arată în comunicat.