UE anunţă deblocarea a 140 milioane euro pentru a ajuta ţările afectate de epidemia de Ebola

Economica.net
05 09. 2014
ebona_38909100

Cea mai mare parte din sumă, respectiv 97,5 milioane de euro, vizează întărirea furnizării de servicii publice, îndeosebi în domeniul sănătăţii, în ţările afectate, iar 38 milioane de euro vor reprezenta ”un sprijin direct pentru sistemele de sănătate”, a precizat Comisia.

În acest cadru, trebuie acordate credite pentru ”remedierea problemelor din domeniul securităţii alimentare, apă şi salubritate”.

Restul de cinci milioane trebuie să permită furnizarea de laboratoare mobile pentru o mai bună depistare a virusului şi pregătirea de personal în domeniul sănătăţii.

În timp ce ”situaţia se deteriorează neîncetat” în teren, ”trebuie să ne unim forţele şi să furnizăm suficiente mijloace de transport aerian şi de material medical partenerilor noştri pentru a lupta mai bine împotriva acestei ameninţări”, a declarat Kristalina Gheorghieva, comisarul european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi reacţia la situaţii de criză.